30 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul atacă promovarea la baraj, Sporting vrea să termine pe podium
Oţelul atacă promovarea la baraj, Sporting vrea să termine pe podium

Liga a 3-a a programat în weekend partidele penultimei etape din sezonul regular. Stadionul Oţelul a găzduit sâmbătă după-amiază derbiul zonal dintre Oţelul Galaţi şi Sporting Lieşti.
A fost un duel interesant între două echipe bune, solide, fără multe ocazii în care în cele din urmă oţelarii lui Petre Grigoraş s-au impus la limită prin reuşita lui Georgian Păun din min.78. Ca urmare a acestui rezultat, Oţelul şi-a asigurat matematic calificarea la barajul de promovare în Liga a 2-a. Lieştenii au dat o replică bună şi au fost foarte aproape să obţină un punct.
„Un meci în care am lăsat dominarea echipei Oţelul, o echipă cu jucători experimentaţi. Păcat, puteam scoate un punct. În schimb, sunt mulţumit că în acest meci au fost prezenţi 8 jucători crescuţi de mine la Junior Galaţi şi LPS Galaţi de la 6 până la 14 ani. Au jucat: Năstase, Călin, Zărnescu, Alecu plus Ursu venit de la Dunărea, pe bancă au fost: Brăneţ, Ţicămucă şi Mereuţă, iar Răducanu şi Bucevschi au fost suspendaţi. Urez baftă echipei Oţelul la baraj şi nu vreau să mai joc la anul împotriva lor”, ne-a declarat antrenorul de la Sporting, Ionuţ Niculcea.
Au jucat formaţiile: Oţelul: Ursu - Farcaş, Sîrghi, Ghiocel, Sevastian - Neagu, Cucu - Petrache, Gavrilă, Nica - Păun; Sporting, antrenor: Ionuţ Niculcea: Vădeanu - Iancu, Munchiu, Maftei, Năstase - Chiriac, Mihu - Voicu, Moldoveanu, Stan - Zărnescu. Au mai jucat: Dobre, Stoian, Popescu, Crihană, Alecu, respectiv Mucuţă, Grigoraş, Manea, Milea, Călin.
Avântul Valea Mărului a condus cu 1-0 la Făurei, dar a pierdut la limită, după ce a primit gol din penalti în min.90 plus 5. În ultima etapă sunt programate pe 30 aprilie, de la ora 15.00, meciurile: Sporting Lieşti - CSM 2007 Focşani, un derbi pentru locul 3, şi Sportul Chişcani - Oţelul.


Articole înrudite