05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Stejăriţele” de la Şcoala Gimnazială 13 „Ştefan cel Mare” au terminat pe locul V în finala ONSS
„Stejăriţele” de la Şcoala Gimnazială 13 „Ştefan cel Mare” au terminat pe locul V în finala ONSS

La Tg. Mureş a avut loc în weekend turneul final la handbal gimnaziu fete din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Cele opt echipe calificate au fost repartizate în două grupe, după cum urmează: Şcoala Gimnazială „Dacia” Tg. Mureş, Şcoala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu” Bucureşti, Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” Baia Mare, Şcoala Gimnazială nr.13 „Ştefan cel Mare” Galaţi (grupa A - albastră), respectiv Colegiul Energetic Rm. Vâlcea, Şcoala Gimnazială 1 Oneşti, Şcoala Gimnazială „IA Basarabescu” Prahova, Şcoala Gimnazială „Emanuil Gojdu” Hunedoara (grupa B - roşie). „Stejăriţele” gălăţene, conduse de profesoara Veronica Papadopol, chiar dacă au avut o companie selectă, cu adversare legitimate la Olimpic Tg. Mureş sau Marta Baia Mare, au lăsat o impresie bună, şi-au depăşit condiţia, au obţinut două victorii şi au terminat competiţia pe un onorant loc V. Rezultatele înregistrate de echipa gălăţeană: 12-28 cu Baia Mare, 16-27 cu Tg. Mureş, 14-7 cu Bucureşti şi 19-17 cu Hunedoara. Lotul utilizat: Georgiana Popa, Maria Martin - Olivia Vlase, Alexia Trofin, Cosmina Ţîgîra, Delia Luca, Octavia Bănilă, Mihaela Chioveanu, Cosmina Anghelache, Corina Dogaru, Ioana Peiu. Mai trebuie remarcat faptul că echipa noastră a fost susţinută din plin de o galerie inimoasă „dirijată” de Luminiţa Chiriac, directoarea de „Ştefan cel Mare”. Clasament final: 1. Vâlcea, 2. Mureş, 3. Baia Mare, 4. Oneşti, 5. Galaţi, 6. Hunedoara, 7. Ploieşti, 8. Bucureşti.

 


Articole înrudite