05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
United şi-a respectat blazonul şi a câştigat la Timişoara
United şi-a respectat blazonul şi a câştigat la Timişoara

Sala Polivalentă Constantin Jude din Timişoara a găzduit marţi seara primul episod al semifinalei Ligii 1 Fortuna la futsal dintre CFR Timişoara şi United Galaţi. A fost un meci foarte interesant, viu disputat, care s-a decis abia în ultimul minut. Prima repriză a fost săracă în ocazii de gol, cele două echipe reuşind să se anihileze reciproc. Totuşi, cu 40 de secunde înainte de finalul primei părţi, „tigrii” lui Florin Ignat au beneficiat de o lovitură liberă de la marginea semicercului de 9 metri, Pele l-a văzut bine pe Araujo, care a şutat din prima şi a deschis scorul. La trei minute de la reluare, rolurile s-au inversat, Daniel i-a aşezat mingea lui Pele, care din a doua încercare a dublat avantajul campioanei României. Bănăţenii nu au dezarmat ci din contră au ieşit la joc, au redus diferenţa de pe tabelă în min.33 prin Toader şi au atacat în valuri, forţând egalarea. Ultimul minut a fost dramatic. CFR a scos portarul şi a atacat în superioritate, Toniţă a respins cu piciorul lovitura de la 10 metri expediată de Nemţianu, iar United, şi-a dovedit maturitatea şi a marcat de două ori în ultimele 25 de secunde prin: Ignat şi Crăciun. Rezultat final: CFR Timişoara - United Galaţi 1-4 (0-1). Lotul echipei gălăţene: Toniţă - Crişan, Ignat, Araujo, Pele, Burdujel, Krstic, Dudău, Crăciun, O.Cireş. Pe bancă s-au mai aflat: Cârdei, Arhire, Oană. Meciul 2 este programat la Galaţi în sala Polivalentă Dunărea, duminică, 7 mai, de la ora 19.30. United conduce cu 1-0 la general şi mai are nevoie de încă o victorie pentru a se califica în finală. În cealaltă semifinală, FK Odorheiul Secuiesc are 1-0 la general cu Autobergamo Deva.


Articole înrudite