
Este o imagine care spune multe despre starea în care au ajuns cei care, până nu demult, lucrau într-unul dintre cele mai mari combinate siderurgice din România.
Siderurgiştii spun că au ajuns la limita suportabilităţii. Unii şi-au trimis copiii la şcoală fără rechizite, iar cheltuielile de zi cu zi au devenit tot mai greu de acoperit. Cu toate acestea, oamenii continuă să vină la serviciu, chiar dacă, în multe dintre sectoarele combinatului, nu mai există efectiv activitate de producţie.
„Mergem la muncă pentru a avea de unde să ne întoarcem”, este, în esenţă, sentimentul care domină în rândul angajaţilor.
La Liberty Galaţi nu se mai produce oţel de mai mult de un an, iar speranţele privind repornirea activităţii cu forţe proprii s-au stins. Contractele de tolling – despre care s-a vorbit în ultimele luni ca despre o posibilă soluţie pentru reluarea activităţii – au rămas, până acum, la nivel declarativ.
În aceste condiţii, poate părea surprinzător faptul că atât de puţini siderurgişti aleg să protesteze. Explicaţia ar putea fi însă chiar oboseala acumulată după luni întregi de incertitudine, promisiuni şi lipsuri.
8 septembrie este Ziua Siderurgistului, o zi care, în mod tradiţional, ar fi trebuit să fie un moment de sărbătoare pentru angajaţii combinatului.
Anul acesta, însă, realitatea este cu totul alta.
Salariile întârzie de patru luni, după ce alte şase salarii au fost plătite din resurse publice, prin mecanismele de sprijin acordate angajaţilor. Iar despre prima de Ziua Siderurgistului, prevăzută în Contractul Colectiv de Muncă, nici nu mai poate fi vorba.
Cu această ocazie, directorul general al Liberty Galaţi, Aida Nechifor, le-a transmis angajaţilor un mesaj în care subliniază gravitatea situaţiei şi vorbeşte despre un posibil viitor în care cuptoarele combinatului să fie reaprinse.
Mesajul nu conţine însă niciun răspuns concret privind plata salariilor restante şi niciun termen în care angajaţii ar putea spera că vor primi banii pentru munca prestată.
„Dragi colegi,
8 septembrie este, pentru noi, mai mult decât o zi din calendar. Este Ziua Siderurgistului, o zi care ne aduce aminte, poate, de optimism, de viaţă, de munca bine făcută şi – mai ales – de legăturile puternice dintre oamenii acestei industrii.
Anul acesta, însă, o întâmpinăm într-un moment greu.
Trecem prin dificultăţi la care, poate, niciunul dintre noi nu s-ar fi gândit vreodată. În curând se va împlini un an de când nu am mai produs oţel. Sunt deja patru luni de când munca noastră nu este răsplătită prin salarii, iar alte şase salarii au fost acoperite din resurse publice. Unii dintre colegii noştri au ales să plece, căutând o viaţă şi o carieră mai bune. Echipamentele noastre, construite şi întreţinute de generaţii de siderurgişti, sunt astăzi în riscul de a se degrada.
Dar poate că cea mai grea povară pe care o purtăm este nesiguranţa privind lunile care vin. Sunt întrebări grele, la care astăzi nu avem încă toate răspunsurile.
Şi totuşi, lucrăm pentru a continua.
Lucrăm şi privim, împreună, spre un viitor în care cuptoarele să se reaprindă şi în care să ne recâştigăm mândria de a munci în această industrie.
Dacă nu aş crede în acest viitor, nu v-aş scrie astăzi.
Nu suntem noi cei care vom decide, în cele din urmă, viitorul Combinatului. Dar misiunea noastră este să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a păstra, cât mai mult posibil, echilibrele fragile ale prezentului şi pentru a menţine deschisă posibilitatea unui nou început.
Alegerea mea este să continui. La fel au ales şi cei din jurul meu.
O facem împreună şi pentru că vă cunoaştem. Ştim că sunteţi oameni profesionişti, corecţi şi dedicaţi. Oameni care merită să poată ridica fruntea şi să le spună celor dragi, cu mândrie: „Lucrez în Combinat.”
Ştim, de asemenea, că anul acesta, de 8 septembrie, nu aveţi nevoie de vorbe frumoase. Aveţi nevoie de acţiuni concrete, de soluţii şi de rezultate palpabile.
Este exact ceea ce încercăm să facem, zi de zi.
Poate că aceasta este, în acest moment, cea mai importantă formă de respect pe care o putem arăta unii altora: să nu renunţăm, să ne facem fiecare treaba şi să păstrăm vie şansa ca, într-o zi cât mai apropiată, oţelul să curgă din nou.
De Ziua Siderurgistului, vă mulţumesc pentru răbdare, pentru profesionalism şi pentru faptul că, în ciuda tuturor greutăţilor, sunteţi încă aici.
La mulţi ani, siderurgiştilor!
Aida Nechifor
Director General”