Tort şi bilanţ la Poliţia Locală Galaţi: „Acţionăm permanent pentru siguranţa publică”

Cu prilejul Zilei Poliţiei Locale, sărbătorită anual la data de 21 mai, Poliţia Locală Galaţi a prezentat bilanţul activităţii desfăşurate în perioada ianuarie – aprilie 2026. Instituţia, înfiinţată în anul 2011, utilizează în prezent un sistem de monitorizare video, echipamente digitale şi un parc auto modernizat, inclusiv cu vehicule electrice.

În primele patru luni ale acestui an, poliţiştii locali au aplicat peste 8.200 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 3,4 milioane de lei. Ca măsuri complementare, au fost aplicate 6.830 de puncte de penalizare rutieră şi s-au confiscat bunuri de 38.840 de lei. Totodată, au fost constatate 58 de fapte de natură penală, majoritatea vizând posesia şi consumul de substanţe interzise.

Pe parcursul aceleiaşi perioade, au fost derulate 561 de acţiuni cu efective proprii, 308 misiuni în colaborare cu alte autorităţi şi 451 de patrule în zona şcolilor. La nivel de interacţiune cu publicul, prin dispecerat şi platforma „City App” au fost preluate peste 3.800 de petiţii şi sesizări, care au generat 3.057 de intervenţii operative în teren.

„Prin activitatea structurilor operative, Poliţia Locală Galaţi acţionează permanent pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică, protejarea domeniului public şi respectarea legislaţiei în domeniile aflate în competenţă”, au transmis reprezentanţii instituţiei.

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...