În data de 8 ianuarie 2025, un autovehicul special pentru transport pacienți, ce aparține Spitalului Municipal din Tecuci, condus de o femeie în vârstă de 42 de ani, din municipiul
În data de 8 ianuarie 2025, un autovehicul special pentru transport pacienți, ce aparține Spitalului Municipal din Tecuci, condus de o femeie în vârstă de 42 de ani, din municipiul
O ambulanţă a fost blocată 5 ore în apă, cu tot cu echipaj. S-a întâmplat acum 2 săptămâni, când la Galaţi apele s-au dezlănţuit şi au provocat inundaţii ce au
Un autoturism a intrat în coliziune cu o ambulanţă, în comuna Piscu, loc. Vameş, judeţul Galaţi. Se pare că este vorba despre patru persoane rănite. Elicopterul SMURD a fost trimis
Situaţia, cel puţin ciudată, s-a datorat excesului de zel şi necunoaşterii propriilor regulamente de funcţionare, de care a dat dovadă un angajat al Cimitirului Eternitatea din Galaţi! Miercuri, 10 iulie
La data de 3 decembrie 2023, în jurul orei 17:05, la intersecţia dintre strada 1 Decembrie 1918 şi strada Aurel Vlaicu, din municipiul Galaţi, a avut loc un accident rutier
După cum Monitorul de Galaţi a relatat în articolul “VIDEO: Protest la Ambulanţa Galaţi“, câteva zeci de cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, cele aflate în tura liberă,
*** «Nu suntem piese de schimb, suntem oameni!» Mesajul cadrelor medicale de la Ambulanţa Galaţi pentru guvernanţi *** Protest la Ambulanţa Galaţi, în susţinerea celor de la Bucureşti care fac
Jandarmii, care se aflau în misiune de patrulare în municipiul Tulcea, au fost sesizaţi, miercuri, 15 noiembrie a.c., de către reprezentantul unei şcoli din municipiul Tulcea cu privire la faptul
La data de 03 octombrie 2023, în jurul orei 17:40, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, la o intersecție din municipiul Tulcea, a
Este doliu la Ambulanţa din Galaţi, unde toţi şi-au luat rămas bun de la Cornel Munteanu (foto deschidere ↑), ambulanţier de zeci de ani, care abia a ieşit la pensie






