Arbitrele din Galaţi, Cristina Lovin, fostă Năstase, şi Buzău, Simona Stancu, au fost nominalizate recent de Federaţia Europeană de Handbal pentru a participa la Campionatul European de handbal feminin programat
Arbitrele din Galaţi, Cristina Lovin, fostă Năstase, şi Buzău, Simona Stancu, au fost nominalizate recent de Federaţia Europeană de Handbal pentru a participa la Campionatul European de handbal feminin programat
„Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt. Ne doream foarte mult pentru români. Am dat totul ca să mergem mai departe. Închidem o poveste frumoasă, care poate aduce în
Gălăţenii s-au adunat în număr mare în faţa ecranului amplasat de municipalitate la Păpădie, în faţa Casei de Cultură, unde au urmărit meciul LIVE. Din păcate, România a fost eliminată
Naţionala României condusă de Edi Iordănescu a întâlnit marţi seară pe Allianz Arena din Munchen, Olanda în optimile de finală de la Campionatul European de fotbal din Germania. Tricolorii au
“Astăzi, de la ora 19.00, România întâlneşte Olanda în optimile EURO 2024. Puteţi urmări meciul pe ecranul de mari dimensiuni de la Păpădie, aşa cum v-am obişnuit”, anunţă edilul Ionuţ
Marţi, 2 iulie, este o zi importantă pentru fotbalul din ţara noastră. România va juca pe Allianz Arena din Munchen, de la ora 19.00, cu Olanda în optimile de finală
„Eu încep prin a face o reverenţă suporterilor echipei naţionale. De aici, de acasă, de pretutindeni. Ce am trăit aici, zilele astea, în aceste jocuri şi astăzi, bineînţeles, cred că
Explozie de bucurie miercuri seara la Galaţi după calificarea României în optimi la Euro 2024. Naţionala României s-a calificat miercuri seara în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal
Naţionala României s-a calificat miercuri seara în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, din postura de câştigătoare a Grupei E, după 1-1
Naţionala de fotbal a României a întâlnit sâmbătă seara la Koln în cel de-al doilea meci de la Euro, Belgia. Deşi nu au jucat rău, tricolorii conduşi de Edi Iordănescu






