Ministrul Educaţiei, Mihai Dimian, a informat miercuri seara că, în luna martie, au fost achitate de către MEC tranşele diferenţelor salariale, precum şi dobânzile rezultate prin aplicarea hotărârilor judecătoreşti, aferente

Peste 90% dintre şcoli şi-au manifestat disponibilitatea de a organiza simularea evaluării naţionale, conform informaţiilor primite de la inspectoratele şcolare, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihai
Premierul Ilie Bolojan a transmis preşedintelui României, Nicuşor Dan, propunerea de numire a lui Mihai Dimian (foto) în funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării. Prim-ministrul a preluat, interimar, funcţia