Primăria municipiului Galaţi informează că a fost lansat în licitaţie contractul pentru renovarea energetică a imobilului din strada Mihai Bravu nr. 3, cunoscut ca Arena de Box „Vasile Lehăduş”, după
Primăria municipiului Galaţi informează că a fost lansat în licitaţie contractul pentru renovarea energetică a imobilului din strada Mihai Bravu nr. 3, cunoscut ca Arena de Box „Vasile Lehăduş”, după
Primăria municipiului Galaţi informează că, în urma verificării dosarelor înregistrate pentru atribuirea unui loc de parcare în zonele 1 A, B, C – Micro 21, 2 A – Micro 20,
Primăria municipiului Galaţi atrage atenţia, că în perioada următoare, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole
Primăria municipiului Galaţi informează că s-au încheiat lucrările pentru prima creşă care se înfiinţează în oraş în ultimii 30 de ani, investiţie ce a fost realizată cu fonduri europene.Ionuţ Pucheanu,
Primăria municipiului Galaţi informează că au început lucrările pentru construirea unei parcări supraterane, cu subsol, parter, etaj şi terasă, în cartierul Micro 21, pe Strada Victor Vâlcovici, în zona blocurilor
Luni şi marţi, pe Traseul 105 (Micro 19 – Grădina Publică) circulă un autobuz alimentat cu hidrogen, “după ce oraşul a devenit un model de bună practică în ceea ce
Primăria municipiului Galaţi informează că, începând cu 19 mai 2024, ora 08.00, până pe 22 mai 2024, ora 07.59, locurile de parcare de domiciliu/reşedinţă rămase neatribuite în urma etapelor de
Primăria municipiului Galaţi informează că va asigura transportul în condiţii optime pentru circa 1.000 de suporteri gălăţeni care şi-au manifestat intenţia de a fi prezenţi în tribunele stadionului Municipal din
Săptămâna viitoare vor începe lucrările pentru renovarea și punerea în valoare a Casei „Simion Gheorghiu” (foto ?/?), după ce s-a făcut predarea amplasamentului, anunță Primăria Galați! Casa „Simion Gheorghiu” a
La Birourile Electorale Judeţean şi Municipal, social-democraţii gălăţeni au depus astăzi, 29 aprilie 2024, candidaturile pentru funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi, primar al Municipiului Galaţi şi listele pentru






