Google a anunţat joi că modelele sale de inteligenţă artificială Gemini vor fi integrate direct în browserul Chrome pentru utilizatorii din Statele Unite. Decizia vine la scurt timp după ce o instanţă federală din Washington a respins varianta divizării forţate a companiei, menţinându-i controlul asupra Chrome şi Android. Măsura marchează un pas major în strategia Google de a concura pe piaţa agenţilor AI integraţi în browsere şi aplicaţii, scrie News.ro.
În septembrie, judecătorul federal Amit Mehta a decis că Google nu este obligată să vândă divizia Chrome, însă compania trebuie să respecte reguli menite să stimuleze competiţia. Printre acestea se află interdicţia contractelor exclusive cu producători de dispozitive şi dezvoltatori de browsere, dar şi obligaţia de a partaja date esenţiale cu rivalii. În schimb, Google îşi păstrează dreptul de a plăti parteneri precum Apple pentru ca motorul său de căutare să rămână setarea implicită pe dispozitive.
Potrivit unui anunţ pe blogul oficial, suplimentul Gemini va fi disponibil iniţial pe desktop (Mac şi Windows) pentru utilizatorii de limba engleză din SUA. Ulterior, integrarea va fi extinsă la Chrome pentru iOS, la telefoanele mobile Android şi la mediul enterprise prin Google Workspace.
Planurile includ o integrare mai profundă cu aplicaţii precum Calendar, YouTube şi Maps. Utilizatorii vor putea executa sarcini complexe în mai mulţi paşi, rezuma informaţii de pe mai multe site-uri simultan şi regăsi rapid pagini vizitate anterior. Google îşi propune să transforme Chrome într-un browser centrat pe AI, adaptat la noua competiţie din industrie.
Contextul este unul de intensificare a rivalităţii. În august, compania Perplexity a făcut o ofertă nesolicitată de 34,5 miliarde de dolari pentru achiziţia Chrome, respinsă de Google, dar care a subliniat importanţa browserului în lupta pentru supremaţia AI. În paralel, Bloomberg a relatat că Apple ar fi discutat cu Google despre folosirea Gemini pentru modernizarea Siri, semn că rivalitatea poate coexista cu parteneriate punctuale.
Prin această lansare, Google transmite un mesaj dublu: îşi consolidează poziţia în faţa competitorilor emergenţi şi îşi reafirmă controlul asupra viitorului internetului.