Garajele de la „Ancora”, demolate

Primăria municipiului Galaţi a început demolarea garajelor din zona „Ancora”. Este vorba despre 19 garaje, pentru care s-au emis decizii de expropriere în luna septembrie 2015. „După parcurgerea tuturor procedurilor legale, reuşim în sfârşit să demolăm garajele de la Ancora. Este încă un pas important pe care îl facem pentru reamenajarea urbană a acestei zone. Proiectul există şi vom cere Consiliului Local să aprobe finanţarea, astfel încât, în 2016, să finalizăm lucrările şi să dăm zonei o înfăţişare nouă. În locul garajelor, va fi reconfigurată infrastructura rutieră din zonă, vor fi construite locuri de parcare, spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii şi de relaxare pentru locuitorii din împrejurimi şi numai. Va fi a doua zonă model de reamenajare urbană, după cea din Micro 19”, a declarat primarul Marius Stan.
Operaţiunile de demolare sunt executate de Serviciul Public Ecosal. După desfiinţarea garajelor, zona „Ancora” va fi curăţată de deşeurile provenite de la demolare, va fi nivelată şi pregătită pentru demararea lucrărilor de reamenajare urbană.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp