Transurb Galaţi moare, dar nu se predă

Vineri, 09 Februarie 2018 00:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

 

Transportul în comun din Galaţi constituie eterna nemulţumire a gălăţenilor, căci nu poate oferi condiţii decente de călătorie din cauza parcului auto învechit şi a problemelor financiare cu care se confruntă societatea Transurb, dar nici traseele mijloacelor de transport pe care se operează în prezent nu satisfac nevoile călătorilor. Conducerea TRANSURB SA a fost schimbată în luna decembrie a anului trecut, când mandatul Genicăi Totolici s-a încheiat, iar Gigel Caliga a fost numit director general provizoriu, pentru patru luni de zile, potrivit deciziei Consiliului de Administraţie al societăţii. În cele două luni de zile de la numire, Gigel Caliga a analizat situaţia economică şi financiară a societăţii alături de directorul economic, Laurenţiu Onose, şi s-a ajuns la concluzii îngrijorătoare atât pentru salariaţii societăţii, dar mai ales pentru călători. Transportul în comun este puternic subfinanţat de ani de zile, cu bună ştiinţă de către administraţia locală prin stabilirea preţului unitar pe kilometru parcurs mult sub cheltuilile reale. Importanţa calculării preţului unitar pe kilometru este dată de faptul că în baza tarifelor stabilite prin audit, SC Transurb primeşte decontări de la bugetul local pentru facilităţile acordate pensionarilor, şomerilor, elevilor, etc. Până în 2017, inclusiv, preţul unitar per kilometru achitat de municipalitate a fost de 4 lei/km, iar din ianuarie 2018, preţul unitar va fi de 5,35 lei/km. Şi această sumă este insuficientă pentru a acoperi cheltuielile.
”Transurb Galaţi asigură acest serviciu prin delegare de gestiune, iar acest contract este defect. În baza acestuia nu poate fi asigurat un echilibru financiar care să ne permită să eficientizăm activitatea societăţii”, ne-a declarat Gigel Caliga care a precizat că analiza comparativă a preţului unitar pe kilometru din alte oraşe reflectă foarte bine subfinaţarea transportului în comun din Galaţi. De exemplu, pentru autobuze, în 2017, la Ploieşti preţul era de 6,93 lei/km, la Cluj este 7 lei/km, la Timişoara este 6, 96 lei/km, în timp ce la Galaţi era 4 lei/km.
La sfârşitul anului trecut, Transurb avea datorii care se ridicau la 30 milioane lei, din care 18 milioane către bugetul de stat şi 12 milioane de lei către furnizori (motorină, piese auto, etc), care fac presiuni pentru recuperarea banilor. Şi salariile trebuie plătite la timp: ”Salariile şoferilor şi aşa sunt mici, iar sporurile trebuie date pentru că este un drept al salariatului. Aceste sporuri se dau pentru că oamenii muncesc sâmbăta şi duminica, sunt şi sporuri de vechime, de noapte, iar aceşti şoferi au o responsabilitate enormă”, explică directorul general al Transurb.
Eficientizarea activităţii societăţii gălăţene de transport în comun pentru care a început deja implementarea se va simţi în aproximativ 1 - 2 ani. ”După calculele noastre, avem aproape 30% călători frauduloşi. Acest femomen va fi mult dimunuat. Demarăm campania ”Eu urc prin faţa” care sperăm să aducă o diminuare considerabilă a numărului călătorilor care nu plătesc bilet. Estimăm ca numărul acestora să scadă cu 5%, iar cel mai important factor care va reduce numărul celor care nu vor să-şi plătească biletul va fi redus cu circa 30% odată cu implementarea sistemului de e-ticketing. Parcul Transurb va fi reînnoit prin achiziţionarea celor 14 troleibuze noi plus încă 3, se vor mai achiziţiona 6 tramvaie noi, 50 de autobuze medii şi 20 de autobuze mici. Însă pentru a putea respecta programul de eficientizare, dar şi Strategia de Transport 2014 - 2020 am solicitat Primăriei municipiului Galaţi revizuirea preţului unitar per kilometru în concordanţă cu nivelul cheltuielilor reale. Dacă avem în vederea numai creşterile preţurilor motorinei, energiei electrice, indicii generali de consum este evident că nu putem funcţiona în condiţiile acestei grave subfinanţări cu care ne confruntăm”, declară Gigel Caliga.
Rămâne de văzut dacă municipalitatea va da curs acestor solicitări şi dacă transportul în comun din municipiul Galaţi va fi revigorat în perioada următoare.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu