
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vrancea, au reuşit destructurarea unei reţele de traficanţi formată din doi bărbaţi şi o femeie. Potrivit anchetatorilor, activitatea infracţională a acestora s-a desfăşurat în perioada toamna anului 2025 – aprilie 2026.
Principalul furnizor al grupului, un tânăr de 27 de ani, a fost prins în flagrant pe data de 29 aprilie 2026. Acesta tocmai vânduse aproximativ 100 de grame de substanţă cristalină în schimbul sumei de 5.000 de lei.
În urma flagrantului, poliţiştii au descins la cinci adrese, unde au descoperit noi mijloace de probă care susţin acuzaţiile de trafic de droguri în formă continuată. Pe lângă traficul propriu-zis, în cazul tânărului de 26 de ani s-a reţinut şi infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu.
Operaţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale (S.A.S.) Galaţi şi al jandarmilor din cadrul I.J.J. Galaţi.
În cursul zilei de astăzi, 30 aprilie 2026, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vrancea a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă a celor trei suspecţi pentru o perioadă de 30 de zile.
Autorităţile precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumţia de nevinovăţie.