Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a anunţat retragerea de la comercializare a produsului „Gustări Pescăreşti – Salată de icre cu hering şi ceapă”, produs de compania NEGRO
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a anunţat retragerea de la comercializare a produsului „Gustări Pescăreşti – Salată de icre cu hering şi ceapă”, produs de compania NEGRO
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat vineri, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), măsuri diplomatice dure împotriva Federaţiei Ruse, după incidentul în care o dronă rusească s-a
Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie informează că procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-au
CFR Călători anunţă reluarea circulaţiei trenului internaţional „România”, care va asigura, în perioada 12 iunie – 12 octombrie 2026, legături directe zilnice între Bucureşti şi destinaţii din Bulgaria şi Turcia.
Organizatorii KAPITAL Festival au anunţat că ediţia programată pentru vara anului 2026 nu va mai avea loc, evenimentul urmând să fie reorganizat în 2027. Potrivit organizatorilor, decizia a fost luată
Consiliul Concurenţei a sancţionat Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) şi 18 companii de taxi cu amenzi totale de 3.976.789 lei, echivalentul
Banca Naţională a României va lansa, începând cu data de 28 mai 2026, în circuitul numismatic, o monedă din aur, o monedă din argint şi o monedă din tombac cuprat
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) critică dur actuala formă a proiectului privind noua lege a salarizării din sistemul bugetar. Organizaţia avertizează că reforma, în
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit şi indisponibilizat un autoturism căutat de autorităţile din Marea Britanie. Incidentul a avut loc pe 23 mai,
Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Esaote SpA din Italia, Esaote Europe BV din Olanda, DTL Medical SRL din România, Camed Medical Systems GmbH şi BMS Ultraschall din Germania cu amenzi
