Ajustarea fiscală, care a presupus măsuri precum tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor, reducerea prestaţiilor sociale sau creşterea TVA, putea fi făcută mai gradual, cu un impact mai redus asupra
Ajustarea fiscală, care a presupus măsuri precum tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor, reducerea prestaţiilor sociale sau creşterea TVA, putea fi făcută mai gradual, cu un impact mai redus asupra
Agenţia Bloomberg a descoperit recent că dolarul este mai puternic în raport cu 10 din cele 16 monede majore, printre care yenul japonez şi euro. Din acest motiv, americanii pot
PSD solicită adoptarea de urgenţă a unor politici publice coerente în cazul copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, susţinând că aceştia ar trebui consideraţi ca fiind în situaţie
O proporţie de 94% dintre români (cea mai ridicată din UE) consideră calitatea apei drept o problemă gravă a ţării lor, faţă de o medie de 68% dintre cetăţenii UE,
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va declanşa acţiunile de control în cazul marilor averi, cu scopul impozitării, odată cu prelucrarea declaraţiei de venit pe anul trecut, care trebuie depusă cel
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a acordat un interviu AGERPRES în care vorbeşte despre litigiul dintre România şi Bulgaria referitor la delimitarea maritimă dintre cele două
Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat miercuri cea de-a patra evaluare a acordului de tip preventiv cu România, dar a avertizat totuşi că este nevoie de continuarea
Instituţiile publice din România care gestionează fonduri europene ar putea angaja personal suplimentar, pe perioadă determinată, cu salarii brute între 5.000 şi 10.000 de lei pe lună, în vederea accelerării
Preşedintele PSD, Victor Ponta, copreşedinte al USL, a reafirmat luni seara că nu are nimic de negociat cu preşedintele Traian Băsescu şi, dacă va accepta postul de prim-ministru, va fi
Veniturile din taxa auto sunt estimate de Guvern pentru acest an la cel mai mic nivel de la introducerea obligativităţii acestei plăţi, la cel mult 275 milioane lei, de zece