27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Victor Ponta: „Dacă preşedintele vrea să-şi încheie mandatul mai repede, m-aş bucura”
Victor Ponta: „Dacă preşedintele vrea să-şi încheie mandatul mai repede, m-aş bucura”
Preşedintele PSD, Victor Ponta, copreşedinte al USL, a reafirmat luni seara că nu are nimic de negociat cu preşedintele Traian Băsescu şi, dacă va accepta postul de prim-ministru, va fi numai după alegerile din luna noiembrie, situaţie în care "nu va fi premierul lui Băsescu, la fel ca Boc sau Ungureanu".
Ponta spune că nu ar fi deranjat de o demisie a preşedintelui sau de o reducere a mandatului acestuia.
"Nu noi l-am ales preşedinte. Noi luăm act de demisia preşedintelui", a spus Ponta la B1 TV, adăugând în context că oricum în 2013 Constituţia va trebui revizuită.
El şi-a exprimat mirarea faţă de faptul că "Traian Băsescu s-a răzgândit" în privinţa proiectului de lege al USL privind reducerea numărului de parlamentari la 318. "Traian Băsescu era de acord cu legea noastră, acum s-a răzgândit. (...) Vrea să renunţe de fapt la cei 18 reprezentanţi ai minorităţilor", a adăugat Ponta.
Preşedintele PSD a susţinut că "a aflat pentru prima oară" duminică seara că preşedintele Băsescu nu exclude ideea de a-l agrea ca premier. "Eram convins până aseară că dl Băsescu nu va accepta (n.r. - un premier USL). Probabil că dl Băsescu m-a reevaluat şi a constatat că în această perioadă, dincolo de faptul că am fost la conducerea celui mai puternic partid din România, am vorbit foarte mult şi mi-am făcut datoria de prim-ministru din umbră, să spun de fiecare dată ce nu-mi place la Guvernul Boc sau Ungureanu. (...) La învestirea Guvernului Ungureanu am prezentat 15 proiecte", a spus el, arătându-se convins că, după alegeri, candidatul USL va fi desemnat premier.
Victor Ponta a reafirmat că la Cotroceni preşedintele a "vorbit în băşcălie" la consultările din 6 februarie, declanşându-se "un război al ironiilor" în special între şeful statului şi liderul PNL, Crin Antonescu.
"S-a scos o bucată din stenogramă. Nu l-a luat nimeni în serios pe Traian Băsescu. Dacă vrea să-şi dea demisia, chiar îl rugăm. (...) Dacă domnia sa vrea să-şi încheie mandatul mai repede, nu pot să spun că mi-ar părea rău, m-aş bucura", a mai spus preşedintele PSD.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, luni seară, că nu pentru el încearcă "disperat aproape" să îndeplinească obiectivul revizuirii Constituţiei, pentru că mandatul său nu se poate desfăşura decât pe Constituţia existentă şi a reiterat că este dispus la ajustarea mandatului, prin voinţă proprie, dacă va fi respectat rezultatul referendumului privind Parlamentul unicameral.
El a explicat de ce consideră incorectă şi "un mare fals" propunerea USL-ului, cu 300 de parlamentari plus 18, dar 100 de senatori şi 200 de deputaţi.
"Conform Constituţiei, reprezentanţii minorităţilor sunt în Camera Deputaţilor. Noi avem 18 minorităţi oficial recunoscute, deci 18 reprezentanţi ai minorităţilor. Dacă raportezi acest număr de 18 mandate la 300 de locuri în Parlament, este un procent, dar dacă raportezi acelaşi 18 la 200 de parlamentari, îţi dai seama că un număr foarte mic de oameni, reprezentanţii minorităţilor, reprezentând, la rându-le, un număr mic în raport cu populaţia României, dobândesc în mod artificial 10% în Parlament, 10%, dintre care mulţi, ştiţi foarte bine, că intră cu 300 de voturi. Ei nu au norma de reprezentare a unui parlamentar al majorităţii. Nu poţi să dai 10%, şi tot la 200 de parlamentari în Camera Deputaţilor mai raportezi şi 7-8% de la minoritatea maghiară, şi te-ai trezit cu 20% din Parlament reprezentând minorităţile", a spus şeful statului.


Articole înrudite