Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România în cazul unui tânăr de etnie romă, Mugurel Soare, care a rămas parţial paralizat după ce a fost bătut şi împuşcat
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România în cazul unui tânăr de etnie romă, Mugurel Soare, care a rămas parţial paralizat după ce a fost bătut şi împuşcat
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat luni că “sistemul mafiot-clientelar” pe care l-a construit sau acceptat preşedintele Traian Băsescu începe să se fisureze. Potrivit liderului CN al
Contactat de MEDIAFAX şi întrebat dacă ar accepta să preia postul de prim-ministru în cazul în care ar primi o astfel de propunere, Mihai Tănăsescu a apreciat că nominalizarea în
Gestul “ostentativ” al principalului partid de opoziţie (PSD, social-democrat) de susţinere a unuia dintre membrii săi, acuzat de corupţie, refuzul parlamentarilor de a ridica imunitatea unui deputat din cadrul partidului
„Datele pe care INS ni le-a comunicat, şi anume că am avut o uşoară creştere economică în trimestrul IV, ne îndreptăţesc să afirmăm că în aprilie, practic România are toate
Camera Deputaţilor a adoptat tacit marţi propunerea legislativă privind eliminarea taxei TV pentru Societatea Română de Televiziune, a anunţat preşedintele de şedinţă Ioan Oltean. Deputatul UDMR Marton Arpad a criticat
Marius Ungureanu, fost şef la vama Giurgiu, a făcut marţi un autodenunţ în cadrul unei conferinţe de presă prin care susţine că în perioada 1996-2002, cât a lucrat, a plătit
Preşedintele Traian Băsescu apreciază, într-un interviu publicat luni de “România Liberă”, că românii vor trăi la fel ca în perioada 2007-2008 în jurul anilor 2014-2015. Preşedintele Băsescu menţionează că “nu
Primii paşi în acest scop au fost făcuţi în 2009, când Comisia Europeană (CE) a lansat Programul de Justiţie Penală, în cadrul căruia experţii au decis realizarea Sistemului Informatic al
Volumul schimburilor comerciale dintre România şi Republica Moldova a crescut cu 17% în 2010 în comparaţie cu anul precedent, ajungând la 644 milioane dolari, faţă de 551 milioane în 2009.