
Avertismentul vine în urma unui caz critic, în care viaţa unui bărbat de 60 de ani a fost salvată în ultima secundă, după ce acesta a sperat timp de două săptămâni că durerile abdominale vor trece de la sine.
Pacientul s-a prezentat la unitatea medicală abia după 14 zile de dureri severe în fosa iliacă dreaptă (partea dreaptă statică a abdomenului inferior), având deja febră şi stări de greaţă. Bărbatul nu a luat în calcul nicio secundă că ar putea suferi de apendicită acută.
Aşteptarea prelungită a permis însă infecţiei să devină violentă şi să dezvolte o complicaţie extrem de redutabilă: plastronul apendicular. Aceasta este o reacţie defensivă prin care organismul încearcă să izoleze infecţia, folosind drept „cărămizi” de protecţie organele din jur: cecul, colonul ascendent şi intestinul subţire, care se lipesc şi formează o masă tumorală inflamatorie foarte greu de gestionat chirurgic.
Deşi în mod normal un plastron apendicular fără fistulă se lasă să se „răcească” timp de 2-3 luni înainte de operaţie, investigaţiile CT şi analizele de laborator au arătat că în cazul de faţă apendicele perforase (fistula era prezentă), iar infecţia se manifesta agresiv.
„Momentul ideal de intervenţie fusese cu două săptămâni în urmă. Evident, al doilea cel mai bun moment era chiar atunci, înainte ca infecţia violentă să pună în pericol viaţa pacientului”, a explicat dr. Constantin Truş.
Operaţia de urgenţă a fost descrisă de medic ca un adevărat „coşmar în abdomen”. Intervenţia a cerut o precizie microscopică (visceroliză milimetrică) pentru a elibera apendicele din ghemul inflamator, fără a răni organele din jur, totul în contratimp cu o peritonită şi o stare septică ce avansau cu fiecare secundă.
La extragere, chirurgul a constatat că baza de implantare a apendicelui era mărită de la 3 milimetri (cât este normal) la un centimetru, peretele fiind întins la maximum şi gata să explodeze. Un abces masiv a fost evacuat cu succes în timpul procedurii.
Chiar şi după extirparea focarului, bătălia pentru viaţa pacientului a continuat la terapie intensivă. În a treia zi postoperator, a apărut o scurgere biliară pe tubul de dren, un efect anticipat de medici din cauza severităţii infecţiei interne.
În ziua a patra, situaţia a luat o turnură bruscă: pacientul a dezvoltat sângerări digestive declanşate de tratamentul obligatoriu cu anticoagulante. Echipa medicală a descoperit rapid că sângerarea provenea de la o rană mai veche la nivelul stomacului, despre care nici pacientul nu ştia. Tratamentul a fost adaptat imediat, medicaţia de subţiere a sângelui a fost oprită, iar hemoragia a fost stopată.
După alte trei zile de monitorizare intensă şi reechilibrare, pacientul s-a recuperat complet, parametrii biologici confirmând o victorie medicală totală.
Dr. Constantin Truş subliniază că, deşi complicaţiile anatomice diferă de la un organism la altul, dezastrul medical putea fi evitat printr-un simplu control la apariţia primelor simptome.
„Durerea nu este o normalitate, este un semnal de alarmă al organismului care ne transmite că ceva nu este în regulă. Dacă nu mergem la medic, oferim „duşmanului” fix elementul de care are cea mai mare nevoie: timp. Un timp pe care boala îl va folosi mereu în detrimentul dumneavoastră”, a conchis renumitul chirurg gălăţean.