Grevă de avertisment în spitale luni, 20 iulie

Angajaţii din aproape 500 de spitale din Bucureşti şi din ţară vor intra luni, 20 iulie, în grevă de avertisment. Activitatea unităţilor medicale va fi întreruptă timp de două ore, în intervalul 09:00-11:00, fiind asigurate numai urgenţele şi o treime din activitatea obişnuită. Dacă nemulţumirile nu sunt rezolvate, sindicaliştii ameninţă cu greva generală, începând cu 28 iulie.

Federaţia SANITAS anunţă declanşarea grevei împotriva politicii economice şi sociale a Guvernului, cu respectarea etapelor legale: grevă de avertisment în data de 20 iulie, urmată de greva generală pe termen nelimitat începând cu 28 iulie. Salariaţii din peste 500 de spitale din toată ţara vor intra luni, 20 iulie, în grevă de avertisment, urmând ca activitatea unităţilor medicale să fie întreruptă timp de două ore, în intervalul 09:00-11:00. În acest interval orar vor fi asigurate numai urgenţele şi o treime din activitatea obişnuită. Dacă nemulţumirile nu sunt rezolvate, sindicaliştii anunţă greva generală, începând cu 28 iulie.

Principalele revendicări ale federaţiei se referă la:

  • salvarea şi consolidarea sistemului public de sănătate, prin politici care să păstreze personalul în sistem, să asigure condiţii de muncă şi de salarizare decente şi să garanteze cetăţenilor accesul la servicii medicale publice de calitate.
  • o lege a salarizării bugetare corectă şi echitabilă, negociată cu sindicatele, care să elimine inechităţile, să protejeze veniturile personalului şi să respecte munca angajaţilor din sistemul public.
  • respectarea reală a dialogului social, prin consultarea şi negocierea cu organizaţiile sindicale înainte de adoptarea deciziilor care afectează sute de mii de salariaţi, nu prin prezentarea unor proiecte deja finalizate.

„Nu noi am ales greva. Guvernul ne-a împins spre ea. După ani întregi în care guverne succesive au amânat reformele reale, au încălcat angajamentele asumate şi au tratat personalul din sănătate ca pe o simplă cheltuială bugetară, Guvernul Bolojan a decis să închidă definitiv uşa dialogului social şi să impună o lege a salarizării elaborată fără o negociere reală cu cei pe care îi afectează”, a declarat Iulian Pope, preşedintele Federaţiei SANITAS.

Federaţia SANITAS a anunţat că va respecta cu stricteţe legea, astfel că în toate unităţile sanitare vor fi asigurate urgenţele şi activităţile obligatorii prevăzute de lege, fiind menţinută cel puţin o treime din activitatea normală, astfel încât viaţa şi sănătatea pacienţilor să nu fie puse în pericol.

„Pentru declanşarea acestei greve, Federaţia SANITAS a notificat 523 de unităţi sanitare; conform legii, pot semna pentru grevă nu numai membrii SANITAS, ci şi nemembrii sau membrii altor organizaţii sindicale din Sănătate. Vreau să reafirm faptul că greva SANITAS nu este îndreptată împotriva pacienţilor. Este un protest pentru salvarea sistemului public de sănătate, înainte ca acesta să fie împins într-o criză şi mai profundă. Un sistem în care personalul pleacă, secţiile rămân fără oameni, iar accesul cetăţenilor la servicii medicale de calitate devine din ce în ce mai dificil. Ceea ce refuzăm să acceptăm este încercarea Guvernului de a transforma personalul medical în ţap ispăşitor pentru propriile greşeli. Nu sindicatele au întârziat ani de zile reforma salarizării. Nu sindicatele au ignorat dialogul social. Nu sindicatele au elaborat proiecte de lege în spatele uşilor închise şi le-au prezentat partenerilor sociali doar când deciziile erau deja luate”, a precizat Iulian Pope.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp