A murit Brigitte Bardot

Brigitte Bardot, actriţa şi cântăreaţa franceză – simbol al cinematografiei şi apoi o activistă puternică pentru drepturile animalelor, a murit la vârsta de 91 de ani.

„Fundaţia Brigitte Bardot anunţă cu imensă tristeţe decesul fondatoarei şi preşedintelui său, Madame Brigitte Bardot, actriţă şi cântăreaţă de renume mondial, care a ales să renunţe la prestigioasa sa carieră pentru a-şi dedica viaţa şi energia bunăstării animalelor şi fundaţiei sale”, se arată într-un comunicat transmis duminică către Agence France-Presse, fără a specifica ora sau locul decesului.

Bardot a devenit faimoasă la nivel internaţional cu filmul din 1956 „Şi Dumnezeu a creat femeia”, scris şi regizat de soţul ei de atunci, Roger Vadim, şi, în următoarele două decenii, a întruchipat ideea „pisicuţei sexi”. La începutul anilor ’70, însă, şi-a anunţat retragerea din actorie şi a devenit din ce în ce mai activă din punct de vedere politic.

Născută în 1934 la Paris, Bardot a crescut într-o familie prosperă, catolică tradiţională, dar a excelat suficient ca dansatoare pentru a i se permite să studieze baletul, obţinând un loc la prestigiosul Conservator din Paris. În acelaşi timp, a găsit de lucru ca model, apărând pe coperta revistei Elle în 1950, pe când avea încă 15 ani. Ca urmare a muncii sale de model, i s-au oferit roluri în filme; la o audiţie l-a întâlnit pe Vadim, cu care avea să se căsătorească în 1952, după ce a împlinit 18 ani.
Însă filmul lui Vadim, „Şi Dumnezeu a creat femeia”, în care Bardot a jucat rolul unei adolescente dezinhibate din Saint-Tropez, i-a consolidat imaginea. Filmul a fost un succes imens în Franţa, precum şi pe plan internaţional, catapultând-o pe Bardot în fruntea actorilor francezi de pe ecran.

Pe lângă publicul cinematografic, Bardot a devenit rapid o inspiraţie pentru intelectuali şi artişti ; nu în ultimul rând pentru tinerii John Lennon şi Paul McCartney, care le-au cerut iubitelor lor de atunci să le vopsească părul blond, imitând-o. Editorialistul Raymond Cartier a scris un articol lung despre „le cas Bardot” în Paris-Match în 1958, în timp ce Simone de Beauvoir şi-a publicat celebrul eseu Brigitte Bardot şi sindromul Lolita în 1959, prezentând-o pe actriţă drept cea mai emancipată femeie din Franţa. În 1969, Bardot a fost aleasă ca primul model din viaţa reală pentru Marianne, simbolul Republicii Franceze.

Bardot a avut şi o carieră muzicală paralelă, care a inclus înregistrarea versiunii originale a piesei Je T’Aime… Moi Non Plus de Serge Gainsbourg, pe care Gainsbourg o scrisese pentru ea în timp ce aveau o aventură extraconjugală. (Temându-se de scandal după ce soţul ei de atunci, Gunter Sachs, a aflat, Bardot i-a cerut lui Gainsbourg să nu o lanseze; acesta a continuat să o reînregistreze cu Jane Birkin, având un succes comercial uriaş.)

Cu toate acestea, Bardot a considerat presiunea vedetei din ce în ce mai enervantă, declarând pentru Guardian în 1996 : „Nebunia care m-a înconjurat a părut întotdeauna ireală. Nu am fost niciodată cu adevărat pregătită pentru viaţa de vedetă.” S-a retras din actorie în 1973, la vârsta de 39 de ani, după ce a realizat filmul de dragoste istoric „Povestea edificatoare şi veselă a lui Colinot”. Principalul ei obiectiv a devenit activismul pentru protecţia animalelor, alăturându-se protestelor împotriva vânătorii de foci în 1977 şi înfiinţând Fundaţia Brigitte Bardot în 1986.

Ulterior, Bardot a trimis scrisori de protest liderilor mondiali cu privire la probleme precum exterminarea câinilor în România, uciderea delfinilor în Insulele Feroe şi sacrificarea pisicilor în Australia. De asemenea, şi-a exprimat în mod regulat opiniile deschise despre sacrificarea animalelor cu scop religios.

Ea a fost la Bucuresti, in 2001, in timpul mandatului de primar general al lui Traian Basescu. Cei doi au semnat atunci un protocol pentru sterilizarea masiva a cainilor fara stapan. Se estimează că ar fi donat peste 140.000 de dolari pentru sterilizarea în masă a câinilor vagabonzi din Bucureşti.

În 2003, în cartea sa „Un strigăt în tăcere ”, ea a susţinut politica de dreapta şi a vizat bărbaţii homosexuali şi lesbienele, profesorii şi aşa-numita „islamizare a societăţii franceze”, ceea ce a dus la o condamnare pentru incitare la ură rasială.

Bardot a fost căsătorită de patru ori: cu Vadim între 1952 şi 1957, cu Jacques Charrier între 1959 şi 1962 (cu care a avut un fiu, Nicholas, în 1960), cu Sachs (1966-1969) şi cu fostul consilier al lui Le Pen, Bernard d’Ormale, cu care s-a căsătorit în 1992. De asemenea, a avut o serie de relaţii importante, inclusiv cu Jean-Louis Trintignant şi Gainsbourg