Vaca şi unealta: descoperirea care schimbă felul în care privim inteligenţa bovinelor

Timp de generaţii întregi, vaca a fost percepută ca o prezenţă inertă a peisajului rural: calmă, previzibilă, utilă, dar lipsită de surprize cognitive. Tocmai de aceea, un comportament aparent trivial – folosirea ingenioasă a unui obiect pentru scărpinat – a reuşit să zdruncine serios această imagine şi să deschidă o discuţie neaşteptată despre inteligenţa bovinelor.
În ianuarie 2026, o vacă Brown Swiss din Austria, pe nume Veronika, a atras atenţia cercetătorilor după ce a devenit primul caz documentat experimental de bovină care foloseşte o unealtă în mod flexibil, adaptându-şi acţiunile în funcţie de context. Observaţia, făcută într-un sat din Carintia, aproape de graniţa cu Italia, a ajuns rapid dintr-un peisaj pastoral idilic în paginile unei reviste ştiinţifice de prestigiu, fiind relatată şi de presa internaţională.
Veronika trăieşte în Nötsch im Gailtal, într-un decor montan descris chiar de cercetători drept un loc ideal pentru o vacă. Proprietarul ei, Witgar Wiegele, fermier ecologic, a remarcat de-a lungul timpului că animalul interacţionează frecvent cu beţe şi bucăţi de lemn. La un moment dat, joaca s-a transformat într-o soluţie practică: Veronika a început să folosească aceste obiecte pentru a se scărpina în zone greu accesibile. În plus, fermierul observase şi indicii de inteligenţă socială, precum recunoaşterea vocilor membrilor familiei şi reacţii rapide la chemare.
Când înregistrările video au ajuns la specialişti în comportament animal, interesul a fost imediat. O echipă de cercetători a mers la faţa locului pentru a verifica şi testa sistematic comportamentul. În experimente controlate, i-au pus la dispoziţie un obiect asimetric – o perie cu un capăt cu peri şi un mâner neted – amplasată în poziţii diferite. Veronika nu se limita să tragă la întâmplare de perie: o manipula cu limba, o repoziţiona, o fixa cu dinţii şi abia apoi o folosea pentru scărpinat, inclusiv în situaţii în care poziţia iniţială era incomodă.
Ceea ce a schimbat radical interpretarea nu a fost simplul fapt că animalul se scărpina cu un obiect, ci modul în care alegea partea potrivită a uneltei. Pentru zone cu piele mai groasă, precum spatele, Veronika folosea constant partea cu peri. Pentru regiuni sensibile, cum sunt abdomenul sau ugerul, apela la mânerul neted, aplicând mişcări mai blânde. Iniţial, cercetătorii au luat în calcul o explicaţie întâmplătoare, dar consistenţa alegerilor a indicat o strategie clară, nu o simplă coincidenţă.
De-a lungul mai multor sesiuni de testare, au fost documentate zeci de episoade în care Veronika folosea obiectul cu un scop bine definit: atingerea şi scărpinarea unor zone inaccesibile altfel. Din punct de vedere etologic, acest lucru îndeplineşte criteriile stricte ale folosirii unei unelte: prinderea intenţionată a unui obiect, orientarea părţii funcţionale către o ţintă şi producerea unui efect urmărit.
Importanţa descoperirii creşte prin comparaţie: utilizarea aceleiaşi unelte în moduri diferite, în funcţie de context, este rară şi a fost demonstrată convingător mai ales la primate. De obicei, astfel de comportamente sunt asociate cu animale considerate foarte inteligente, precum ciorile, maimuţele sau, în cazuri surprinzătoare, caracatiţele. Faptul că o vacă bifează aceleaşi criterii mută discuţia din zona curiozităţilor amuzante în cea a potenţialului cognitiv ignorat.
Cazul Veronika nu înseamnă că toate vacile vor începe să folosească unelte, dar sugerează că această capacitate ar putea exista latent, fără să fie observată. Contextul joacă un rol important: Veronika are 13 ani, o vârstă rar atinsă de bovinele crescute în condiţii comerciale, trăieşte într-un mediu mai bogat în stimuli şi are interacţiuni frecvente cu oamenii, factori care favorizează explorarea şi învăţarea.
Cercetările din ultimii ani susţin tot mai clar ideea că bovinele sunt mai inteligente decât clişeele culturale. Ele pot învăţa rapid asocieri, pot reţine informaţii pe termen lung şi pot diferenţia indivizi, inclusiv oameni, pe baza unor indicii vizuale. Combinate cu o viaţă mai lungă şi cu oportunităţi de explorare, aceste abilităţi pot duce la apariţia unor comportamente inovatoare, precum folosirea uneltelor.
Pentru cei obişnuiţi să subestimeze animalele de fermă, acest episod este un bun exerciţiu de modestie. Lipsa oportunităţilor nu trebuie confundată cu lipsa capacităţilor. Veronika nu inventează tehnologii şi nu creează unelte, dar selectează, adaptează şi foloseşte un obiect cu o dexteritate neaşteptată. Poate cea mai interesantă concluzie este alta: dacă un astfel de comportament a trecut neobservat atât de mult timp, e foarte posibil ca şi alte forme de inteligenţă la bovine să fi rămas invizibile, pur şi simplu pentru că nu le-am căutat cu adevărat.