12 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
CL mută Colegiul Cuza, societatea civilă reacţionează
CL mută Colegiul Cuza, societatea civilă reacţionează
Consiliul Local a adoptat un proiect de hotărâre care în loc să rezolve o problemă, mai tare o complică. Este vorba despre mutarea Colegiului Naţional „Al. Ioan Cuza”, unitate care are 900 de elevi, dar care studiază într-o clădire retrocedată proprietarului, imobil pentru care Primăria plăteşte o chirie substanţială, de 7.200 de euro pe lună, şi în care nici nu poate face nici o investiţie, deşi imobilul are un grup sanitar în curte (ca la ţară), iar tavanul clădirii stă să cadă în capul elevilor (de altfel, luna trecută chiar s-a întâmplat ca mai multe bucăţi din plafon să se desprindă). Cum mutarea elevilor într-un alt sediu, adecvat, se tot impune de ceva timp, în primăvară tot Consiliul Local a venit cu propunerea realizării unui parteneriat între Primărie (care administrează Cuza) şi Universitatea „Dunărea de Jos”. Potrivit proiectului de parteneriat, Universitatea urma să amenajeze (igienizeze) sălile neocupate ale fostei Facultăţi de Chimie Alimentară, acolo unde ar fi urmat să se mute elevii de la Cuza, iar în contrapartidă, Primăria se angaja să reabiliteze stadionul Portul Roşu, aflat în folosinţa Universităţii). Din păcate, cele două instituţii publice nu au fost în stare să se pună de acord, iar parteneriatul a căzut. Acum, la final, de an, în ultima şedinţă a CL din luna trecută, aleşii locali au votat un proiect privind mutarea Colegiului „Al. Ioan Cuza” în fosta Şcoală nr. 8 din Ţiglina I (str. Saturn nr. 26, unitate aflată în administrarea Şcolii Gimnaziale nr. 2 „Constantin Marinescu”).
Totuşi, imediat după votarea acestui proiect, a apărut o puternică reacţie a societăţii civile, exprimată pe facebook, locul ales tot mai des pentru a face publice nemulţumirile. Astfel, iar în cazul Colegiului Cuza s-a format o pagină pe facebook pe care părinţii şi elevii colegiului, dar şi alţi gălăţeni sunt întrebaţi unde ar fi mai bine să se mute Colegiul Cuza, oferindu-se mai multe variante, cu detalii chiar - „la Liceul de Marină (poate învăţa tot Colegiul, de la 8.00 la 14.00), la Şcoala 8 (fără sală de sport, program în două schimburi), la Liceul Traian (deocamdată 13 clase renovate), în campusul de la şcoala 7 sau alte variante”. O iniţiativă cel puţin ciudată, căci eficientă nu prea mai este, în condiţiile în care CL deja a aprobat mutarea liceului Cuza la fosta Şcoală nr. 8. Totuşi, o astfel de reacţie a societăţii civile poate fi un semnal că vocea acesteia nu este ascultată cu adevărat de primar şi de consilierii locali.      
În proiectul de hotărâre adoptat de CL Galaţi se arată că cei circa 900 de elevi ai Colegiului Al. Ioan Cuza ar trebui să înveţe, în două schimburi, în fosta Şcoală nr. 8, care deja este ocupată, la parter, cu Grădiniţa nr. 59, iar la etajul I cu Şcoala Postliceală „Sf. Vasile cel Mare”.   
Cum de au ajuns aleşii locali la concluzia că 900 de elevi pot intra în 16 săli de clasă şi îşi pot desfăşura activitatea fără sală de sport, este o întrebare la care probabil se poate răspunde „din birou”. Un răspuns argumentat şi de faptul că la mapa aleşilor locali a existat o adresă a Inspectoratului Şcolar Judeţean în care se spune că propunerea mutării Colegiului Cuza la fosta Şcoală 8 a fost luată după discuţii purtate cu „reprezentanţii ISJ, Primăriei, Colegiului Al. Ioan Cuza, reprezentanţii părinţilor şi reprezentanţii elevilor”. Cu alte cuvinte, părinţii şi elevii de la Cuza - cel puţin o parte din ei - au fost de acord cu mutarea la Şcoala 8. Acum, rămâne de văzut dacă sondajul de opinie lansat în spaţiul virtual va avea şi o finalitate şi dacă da, cum se va materializa ea.  

Articole înrudite