
În acest weekend sunt programate partidele penultimei etape din sezonul regular al Superligii României la fotbal. Una dintre cele mai interesante partide, cu implicaţii în zona play-off-ului, se va disputa vineri, de la ora 20.00, pe „Cluj Arena”, între U Cluj şi Oţelul Galaţi. Miza este importantă, studenţii clujeni au nevoie de victorie pentru a-şi asigura calificarea în Top 6, în timp ce oţelarii vor să strângă cât mai puncte pentru faza a doua a campionatului.
„Ne deplasăm pe terenul unei echipe pe care o cunoaştem destul de bine. Am jucat de curând acolo meciul de Cupă. Am părăsit terenul învinşi, din păcate, eu consider că am tras învăţămintele de rigoare. Pot spune că ne-am făcut temele foarte bine, dar trebuie să ţinem cont de capacitatea adversarului. Din punctul meu de vedere, U Cluj este o echipă care nu are un parcurs întâmplător, aceste rezultate, e drept, venite în urma schimbării antrenorului”, a precizat antrenorul Laszlo Balint.
În jurul meciului s-au făcut în ultimele zile multe speculaţii. Cei de la FCSB aşteaptă ca oţelarii să-i încurce pe cei de la U Cluj şi să-i ajute să prindă în extremis un loc de play-off. Oţelul păstrează la rândul ei şanse teoretice de calificare.
„Nu mă interesează. Poate să fie suporterul nostru absolut oricine. Noi avem problemele noastre şi focusul nostru. Noi jucăm doar pentru noi. Eu asta vreau să înţeleagă toată lumea. La fel cum am spus-o şi în momentul în care au fost fel de fel de discuţii legate de un anumit meci pe care l-am jucat. Nici nu vreau să-mi aduc aminte, pentru că sunt discuţii bolnave, toxice. La fel şi acum. Noi mergem să jucăm pentru noi. Şansele de play-off pentru noi sunt pur teoretice. Eu, de regulă, sunt un tip foarte optimist, dar sunt şi realist. Ar trebui să fim extrem de iubiţi de Dumnezeu ca să se alinieze toate rezultatele ca noi să facem şase puncte din aceste meciuri ca să ne calificăm în play-off. Noi acceptăm realitatea, ne acceptăm nivelul în acest moment, muncim pentru noi şi pentru suporterii noştri”, a concluzionat tehnicianul Oţelului Galaţi.
În lotul gălăţean va reveni Zivulic, după suspendarea de trei etape, o piesă importantă în angrenaj, dar vor absenta Bordun, suspendat, şi Pedro Nuno, accidentat. La Oţelul ar putea debuta atacantul Luan Campos, care în sfârşit a primit drept de joc.