„Necuvinte” şi ultimul spectacol de iarnă, în acest weekend la Teatrul „Gulliver”weekend„Necuvinte” şi ultimul spectacol de iarnă, în acest weekend la Teatrul „Gulliver”

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gulliver” marchează finalul sezonului de iarnă printr-un weekend cu spectacole dedicate publicului de toate vârstele. Odată cu începutul primăverii, instituţia pregăteşte ultima reprezentaţie din acest sezon a spectacolului „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”, de Matei Vişniec, programată duminică, 15 martie, de la ora 10:30, la Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi.

Reprezentaţia este şi un prilej de aducere aminte pentru regizorul Stelian Stancu, cel care a pus în scenă această poveste despre generozitate, prietenie şi dragoste. Mesajul spectacolului, descris ca „o mică inimă roşie, luminoasă, care palpită”, continuă să fie transmis publicului.

Tot duminică, 15 martie, va avea loc şi prima reprezentaţie a spectacolului „Necuvinte”, de Adrian Nour. Spectacolul este o experienţă artistică nonverbală, construită din imagini scenice, compoziţii vizuale şi momente emoţionante, îmbinate cu ritmuri muzicale şi scene cu accente de umor. Producţia vorbeşte despre apropierea de sine, de lucrurile autentice şi de ceea ce contează cu adevărat.

Înaintea spectacolelor de duminică, sâmbătă, 14 martie, de la ora 12:00, copiii sunt aşteptaţi la Shopping City Galaţi, în zona foodcourt, unde va fi prezentat spectacolul „Punguţa cu doi bani”. Accesul la această reprezentaţie este liber.

Leave a reply

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...