
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit şi indisponibilizat o motocicletă care figura ca fiind furată din Franţa, în urma unui control de rutină efectuat la graniţă.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 5 aprilie, în jurul orei 22:10, când un bărbat în vârstă de 34 de ani, cetăţean al Republicii Moldova, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la ieşirea din România. Acesta conducea un microbuz care tracta o semiremorcă pe care era transportată o motocicletă.
Suspiciunile poliţiştilor cu privire la provenienţa vehiculului au dus la efectuarea unor verificări suplimentare. În urma acestora, s-a stabilit că motocicleta figurează în bazele de date internaţionale ca fiind furată, semnalarea fiind introdusă de autorităţile din Franţa.
Vehiculul, estimat la o valoare de aproximativ 30.000 de lei, a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor.
În cauză, poliţiştii de frontieră au deschis dosar penal pentru tăinuire, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale care se impun.