
Planul de reorganizare al Damen Shipyards Mangalia a fost respins de creditori, iar compania intră oficial în procedura de faliment, potrivit anunţului făcut de CITR, administratorul judiciar.
Decizia deschide etapa de lichidare, în care activitatea şantierului va fi oprită treptat, conform legii. Planul respins urmărea atragerea unui investitor strategic care să preia operaţiunile şi să asigure finanţarea necesară relansării.
În urma votului negativ, administratorul judiciar va sesiza instanţa, care va decide oficial intrarea în faliment şi paşii următori. Reprezentanţii CITR dau asigurări că drepturile salariale ale angajaţilor vor fi plătite conform legislaţiei.
Situaţia este tensionată şi în rândul salariaţilor: oamenii au protestat după ce nu şi-au primit salariile timp de trei luni, pe fondul blocajelor financiare şi al incertitudinii privind viitorul companiei, aflată în insolvenţă din iunie 2024.
Şantierul din Mangalia a fost declarat recent pe obiectiv de interes strategic, iar autorităţile susţin că restanţele salariale vor fi achitate. (sursa hotnews.ro)
