
Potrivit documentului, creditul de 708 milioane de lei acordat în decembrie 2023 către Liberty Galaţi „a fost acordat în numele şi contul statului” pe baza unor condiţii propuse de EXIM care reprezentau derogări de la normele aprobate de Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări (CIFGA).
Mai mult, inspectorii au constatat că, în analiza de risc realizată înaintea aprobării finanţării, „s-au indicat situaţii de fapt şi de drept ce nu corespundeau cu cele de la momentul aprobării creditului sau riscurile au fost subevaluate”.
Raportul arată că, între iunie şi decembrie 2024, nu s-a urmărit respectarea unor clauze esenţiale privind constituirea unei ipoteci mobiliare de rang I asupra acţiunilor Liberty Galaţi în favoarea creditorului. Potrivit documentului, prelungirea termenului pentru constituirea garanţiei ar fi fost acceptată „în mod tacit”, fără aprobările complete prevăzute de normele CIFGA.
Inspectorii antifraudă ai ANAF au mai descoperit că o parte din banii proveniţi din credit au fost utilizaţi pentru plata unor datorii restante şi a unor furnizori în avans fără dovezi.
Documentul face referire şi la procedura de concordat preventiv a Liberty Galaţi. Corpul de control susţine că votul pozitiv acordat de EXIM pentru planul de restructurare modificat, înainte de omologarea acestuia de către Tribunalul Galaţi, „nu a avut la bază o analiză riguroasă a tuturor normelor legale incidente şi nu a făcut obiectul aprobării CIFGA”.
Situaţia este cu atât mai sensibilă cu cât, ulterior, CIFGA a respins aprobarea planului, însă decizia a venit după ce Tribunalul Galaţi îl omologase deja.
Controlul a vizat şi finanţarea de 750 de milioane de lei acordată în decembrie 2024 către Liberty Tubular Products Galaţi. Inspectorii au constatat că societatea care trebuia să monitorizeze utilizarea creditului a fost desemnată fără acordul expres şi prealabil al EXIM, deşi acest lucru era prevăzut în memorandumurile aprobate la nivel guvernamental şi în contractul de credit.
În plus, raportul arată că EXIM ar fi ignorat avertismentele monitorului independent privind riscurile identificate la Liberty Galaţi şi Liberty Tubular Products Galaţi, „fiind practic majorat riscul de nerambursare a creditului”.
Una dintre cele mai grave constatări vizează plăţi de aproximativ 52,5 milioane de lei efectuate din credit „cu nerespectarea planului estimativ de plăţi”.
Raportul enumeră mai multe categorii de cheltuieli considerate problematice:
La finalul documentului, Corpul de control precizează că actul de control a fost transmis instituţiilor şi autorităţilor competente pentru valorificarea constatărilor.

