BNR lansează monede aniversare dedicate Nadiei Comăneci

Banca Naţională a României va lansa, începând cu data de 28 mai 2026, în circuitul numismatic, o monedă din aur, o monedă din argint şi o monedă din tombac cuprat cu tema „50 de ani de la obţinerea primei note de 10 din istoria Jocurilor Olimpice în proba de gimnastică feminină”.

Moneda din aur are valoarea nominală de 100 de lei, titlul de 900‰, diametrul de 21 mm şi greutatea de 6,452 grame. Moneda din argint are valoarea nominală de 10 lei, titlul de 999‰, diametrul de 37 mm şi greutatea de 31,103 grame, iar moneda din tombac cuprat are valoarea nominală de 1 leu, diametrul de 37 mm şi greutatea de 23,5 grame. Toate monedele sunt rotunde, au cant zimţat şi sunt realizate în calitate proof.

Aversul monedelor o prezintă pe gimnasta Nadia Comăneci la finalul exerciţiului, alături de inscripţia „ROMANIA”, valoarea nominală, anul de emisiune „2026” şi stema României. Reversul comun redă imaginea Nadiei Comăneci executând exerciţiul la paralele inegale, numărul gimnastei şi nota afişate pe tabela electronică oficială, precum şi inscripţiile „PRIMA NOTA DE 10”, „MONTREAL 1976” şi „NADIA COMANECI”.

Monedele sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent şi sunt însoţite de broşuri de prezentare şi certificate de autenticitate redactate în limbile română, engleză şi franceză, pe care se regăsesc semnăturile guvernatorului BNR şi ale casierului central.

Tirajele aprobate sunt de 200 de piese pentru moneda din aur, 1.000 de piese pentru moneda din argint şi 2.000 de piese pentru moneda din tombac cuprat. Preţurile de vânzare sunt de 7.800 de lei pentru moneda din aur, 1.000 de lei pentru moneda din argint şi 280 de lei pentru moneda din tombac cuprat, toate incluzând TVA, broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate.

Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României şi vor fi puse în vânzare prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. Informaţii privind achiziţia acestora sunt disponibile pe site-ul BNR, în secţiunea Numismatica.

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...