
Explozia puternică urmată de incendiu, produsă în cursul serii de sâmbătă într-un bloc de locuinţe din Galaţi, a provocat pagube importante. O garsonieră – cea în care s-a produs explozia – a fost distrusă în totalitate, alte 17 locuinţe au fost avariate, iar şapte autoturisme aflate în apropierea imobilului au fost afectate.
Potrivit primelor verificări, explozia a fost provocată de acumulări de gaze provenite de la o butelie defectă.
Incidentul s-a soldat cu trei victime. Una dintre acestea a fost găsită inconştientă de echipele de intervenţie, a fost intubată şi transportată la spital. Victima se află în stare gravă, având arsuri pe aproximativ 90% din suprafaţa corpului.
„Pompierii gălăţeni au intervenit la o explozie urmată de un incendiu, produsă la un bloc de locuinţe din municipiul Galaţi. La faţa locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD cu medic.
În urma evenimentului, trei persoane au fost rănite; una dintre victime a fost găsită inconştientă, intubată şi transportată la spital. Din primele verificări, cauza probabilă este o acumulare de gaze provenită de la o butelie, iar în urma exploziei au fost afectate 17 apartamente şi şapte autoturisme aflate în vecinătatea imobilului”, a precizat Rebecca Popa, reprezentant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi.
Locatarii au crezut iniţial că a lovit o dronă
Explozia a fost atât de puternică încât, în primele momente după producerea acesteia, unii dintre locatari au crezut că imobilul fusese lovit de o dronă.
Aproximativ 60 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat din bloc în timpul intervenţiei pompierilor. Incendiul a fost ulterior lichidat, iar după verificarea imobilului locatarii au putut reveni în locuinţe.
Cele mai mari pagube sunt înregistrate la garsoniera în care s-a produs explozia, aceasta fiind distrusă în totalitate. Unda exploziei a afectat însă şi locuinţele învecinate, precum şi autoturismele aflate în apropierea blocului.
Autorităţile urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a produs deflagraţia.