A venit vara şi toată faleza şi-a deschis porţile. Frumos, nu? NU! Frumos ar fi fost să şi vedem terasele şi tot ce ne mai propune faleza pentru a ne
A venit vara şi toată faleza şi-a deschis porţile. Frumos, nu? NU! Frumos ar fi fost să şi vedem terasele şi tot ce ne mai propune faleza pentru a ne
Transportul public din Galaţi s-ar putea mări prin achiziţionarea unui număr de 10 minibuze şi 30 de autobuze medii noi care vor înnoi parcul auto al SC Transurb SA. Motivul
La propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), chiriile datorate de persoanele cu venituri reduse care beneficiază de locuinţe ANL vor fi diminuate şi calculate după noi
Consilierii judeţeni au votat majoritar “pentru”, proiectul iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, privind aprobarea strategiei de tarifare (Planul anual de evoluţie a tarifelor) pentru implementarea Proiectului regional de
În cadrul şedinţei Consiliul Judeţean de ieri, 24 aprilie 2017, preşedintele CJ, Costel Fotea, a propus pe ordinea de zi spre votare, ca şi iniţiator, proiecte care au prevăzut reabilitarea
Deşi, iniţial, ne-am speriat, alarmat şi am judecat în masă decizia Primăriei de a majora costul biletelor Transurb, se pare că în cele din urmă ne-am conformat şi am acceptat
Zilele trecute, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, Uzina 2 de apă Galaţi şi-a deschis porţile, aşa că, alături de un grup de elevi din clasele primare din Galaţi, am
În cadrul şedinţei de joi, 23 februarie 2017, a Consiliului Local Galaţi, pe ordinea de zi s-a aflat şi proiectul privind constituirea unei comisii de negociere în vederea achiziţionării imobilului
Rata anuală a inflaţiei a urcat în ianuarie la 1,8% în zona euro şi la 1,7% în Uniunea Europeana, de la 1,1%, şi, respectiv, 1,2% în decembrie, în timp ce
România a exportat, în primele zece luni din 2016, încălţăminte în valoare de 1,113 miliarde euro, o sumă cu 1,3% mai mică faţă de cea din perioada similară din 2015,






