Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat recent la Fălticeni, că România are asigurat stocul de vaccin antirujeolic până la sfârşitul lui 2017, recent fiind transmise în teritoriu alte 109.000 de
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat recent la Fălticeni, că România are asigurat stocul de vaccin antirujeolic până la sfârşitul lui 2017, recent fiind transmise în teritoriu alte 109.000 de
Mai mult de 28.000 de specii de plante de pe glob au proprietăţi medicinale, relevă un raport publicat recent de Centrul de cercetare botanică al Kew Gardens din Londra. Ajuns
Andorra, Islanda şi Elveţia se află în fruntea unui clasament al sistemelor publice de sănătate, publicat vineri, care notează decalajul dintre ţări în funcţie de performanţele lor în acest domeniu,
Peste 20 de bacterii diferite identificate în reţeaua de metrou londoneză demonstrează că acest mijloc de transport în comun este cel mai insalubru din capitala Marii Britanii, a declarat recent
Jakarta, cel mai mare oraş din sud-estul Asiei şi capitala Indoneziei, o ţară cu peste 250 de milioane de locuitori, este locul care atrage cei mai puţini turişti occidentali, în
Urangutanul de Sumatra, Pongo abelii, este plasat pe lista animalelor în pericol critic de dispariţie, soarta sa fiind strâns legată de cea a pădurilor, în condiţiile în care este aproape
Doi cercei, având unul o spectaculoasă montură de diamant albastru, iar celălalt roz, consideraţi “cel mai important set de cercei vânduţi vreodată la licitaţie”, au fost vânduţi recent la Geneva
Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) şi-a exprimat îngrijorarea recent, printr-un comunicat de presă, faţă de criza vaccinurilor generată de epidemia de rujeolă, dar “mai ales” faţă de alternativele de
Obezitatea în rândul copiilor şi tinerilor este în continuare în creştere în mai multe părţi ale Europei, în condiţiile în care se estimează că unul din trei adolescenţi este supraponderal
Iarba neagră, departe de a-şi reprezenta numele ca înfăţişare, este cunoscută pentru bogăţia şi rafinamentul florilor de culoare mov dar şi pentru istoria îndelungată de utilizare în medicina populară.Calluna vulgaris






