Andorra, Islanda şi Elveţia se află în fruntea unui clasament al sistemelor publice de sănătate, publicat vineri, care notează decalajul dintre ţări în funcţie de performanţele lor în acest domeniu, relatează AFP.
Publicat de revista britanică The Lancet, studiul se bazează pe un indicator care măsoară calitatea şi accesul la sistemele medicale ale diferitelor ţări. Performanţa fiecărei ţări este stabilită în funcţie de rata mortalităţii a 32 de boli, care teoretic poate fi evitată cu condiţia unui acces rapid la îngrijirile medicale (tuberculoză, cancer la sân, leucemie, unele boli cardiovasculare....)
În total 195 de ţări au fost analizate din 1990 şi până în 2015 şi notate de la 0 la 100.
Andorra se plasează în frunte cu un scor de 95, urmată de Islanda (94) şi Elveţia (92). Treisprezece ţări sunt din Europa de Vest, printre care Spania (locul 8, cu 90 de puncte) şi Franţa (locul 15, cu 88). Celelalte două sunt Australia (locul 6, 90) şi Japonia (locul 11, 89). SUA ocupă de abia locul 35 (81), iar Marea Britanie se află pe poziţia 30 (cu scorul de 85).
La celălalt capăt al clasamentului se află Somalia cu scorul de (34), Afganistan (32) şi pe ultimul loc Republica Centrafricană, care a întrunit doar 29 de puncte.
Media rezultatelor a crescut totuşi notabil din 1990, ajungând de la 40,7 la 53,7. "În total 167 de ţări au asistat la o creştere semnificativă a calităţii şi accesului lor la sistemul public de sănătate", notează studiul.
Totuşi unele decalaje s-au accentuat: decalajul între prima ţară şi ultima din clasament a crescut cu 66 de puncte în 2015 faţă de 62 în 1990. Studiul are în vedere şi decalaj dintre performanţele reale ale ţărilor şi cele legate de nivelul lor de dezvoltare.
Astfel, performanţele SUA sunt mai mici cu 10 puncte faţă de nivelul lor de dezvoltare, în timp ce în cazul Africii de Sud decalajul este de 25 de puncte. În schimb, pentru primele ţări din clasament decalajul este în privinţa lor de 0.
"Aceste rezultate sună ca un avertisment: creşterea nivelului de dezvoltare nu antrenează obligatoriu o ameliorare a creşterii calităţii şi accesului la sistemul de sănătate", a comentat autorul studiului, profesorul Christopher Murray, de la Institutul american de evaluare a sănătăţii (IHME) din cadrul Universităţii Washington.
Studiul a fost finanţat de fundaţia Bill & Melinda Gates.