Urangutanul de Sumatra, Pongo abelii, este plasat pe lista animalelor în pericol critic de dispariţie, soarta sa fiind strâns legată de cea a pădurilor, în condiţiile în care este aproape exclusiv un animal arboricol, trăind în copacii din pădurile tropicale. Femelele nu se deplasează niciodată pe pământ, iar masculii adulţi fac acest lucru foarte rar, conform organizaţiei World Wildlife Fund (WWF).
Istoric, urangutanii de Sumatra erau răspândiţi pe întreaga insulă indoneziană al cărei nume îl poartă şi mai departe spre sud, în Java. Raza de răspândire a speciei este acum limitată la nordul insulei, cu o majoritate în provinciile Sumatra de Nord şi Aceh. Dintre cele nouă populaţii de urangutani de Sumatra existente, doar şapte au perspective de viabilitate pe termen lung, fiecare având aproximativ 250 de exemplare. Numai trei populaţii numără mai mult de 1.000 de urangutani. Exemplarele care au fost salvate de traficul ilegal sau de la proprietarii care le ţineau ca animale de companie sunt reintroduse în Parcul Naţional Bukit Tigapuluh. Numărul acestora este de aproximativ 70 şi se reproduc.
Urangutanii, animale de 30 până la 90 de kilograme şi înălţime de aproximativ 1,2 metri, sunt frugivori şi joacă un rol vital în dispersarea seminţelor pe o zonă întinsă. Dacă ar dispărea urangutanii, s-ar întâmpla acelaşi lucru şi cu multe specii de arbori, mai ales cei cu seminţe mai mari.
Habitatul urangutanilor din nordul insulei Sumatra se pierde într-o rată extrem de ridicată, în principal din cauza incendiilor şi transformării pădurilor în plantaţii de palmier şi alte dezvoltări agricole. Această specie depinde de păduri de înaltă calitate. Incendiile răspândite în pădure, multe dintre ele provocate deliberat pentru a curăţa terenurile pentru plantaţii, devin un dezastru obişnuit. Focurile nu numai că distrug zone întinse ale habitatului urangutanilor, dar se crede că au dus la arderea de vii a mii de primate care se mişcă lent, incapabile să scăpe de flăcări.
Un plan de construire a unui drum principal în nordul Sumatrei ameninţă una dintre cele mai mari zone rămase din habitatul urangutanilor. Nu numai că drumul va fragmenta pădurea, dar va deschide şi accesul pentru activităţi ilegale de exploatare forestieră şi pentru aşezări umane. Proiectul progresează, în ciuda dovezilor că prezervarea regiunii va contribui la dezvoltarea durabilă pe termen lung.
În ciuda protecţiei legale în vigoare în Indonezia din 1931, urangutanii încă mai sunt capturaţi din sălbăticie şi ţinuţi în gospodării cu statut emblematic. În unele zone, urangutanii sunt vânaţi pentru hrană. Anchetele efectuate de TRAFFIC, reţeaua mondială de monitorizare a vieţii sălbatice, arată că lipsa aplicării legii împotriva acestui trafic ilegal reprezintă o ameninţare gravă pentru urangutani.
Femelele dau naştere unui singur pui la fiecare opt sau nouă ani, ceea ce face ca populaţiile acestei specii să fie foarte sensibile chiar şi la niveluri foarte scăzute de vânătoare. Experţii estimează că doar şi 1% din femelele pierdute în fiecare an, prin vânătoare sau alte cauze nenaturale, ar putea plasa populaţia acestor animale pe o traiectorie ireversibilă către extincţie.
