Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) analizează mai multe cazuri grave de hepatită cu origine necunoscută la copii. Cel puţin 169 de cazuri de hepatită acută cu origine necunoscută, la copii
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) analizează mai multe cazuri grave de hepatită cu origine necunoscută la copii. Cel puţin 169 de cazuri de hepatită acută cu origine necunoscută, la copii
Meta, fostul Facebook, îşi deschide primul magazin în efortul de a începe să conecteze oamenii din lumea reală cu metaversul, a anunţat compania luni. Magazinul Meta, care va fi deschis
În a doua zi a Sfintelor Paşti, în acest an, în municipiului Tecuci au fost organizate manifestări spirituale, educaţionale, culturale şi social-filantropice, cu prilejul sărbătoririi în Biserica Ortodoxă Română a
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în săptămâna Sfintelor Pătimiri, Parohia “Sf. Cuv. Parascheva” din municipiul Galaţi a reuşit să sprijine 75 de familii nevoiaşe, unele cu mulţi copii, cu bătrâni
Bateria telefoanelor mobile se descarcă în cele mai nepotrivite momente, aşa că utilizatorii caută tot felul de soluţii pentru a preveni închiderea aparatelor. Mulţi preferă să încarce telefonul în portul
Două cutremure cu magnitudinea de 3 şi, respectiv, 3,6 s-au produs luni, 25 aprilie 2022, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica
Meteorologii au emis o atenţionare de tip Cod Galben,pentru astăzi, 25 aprilie 2022, cu valabilitate până la ora 21.00. Sunt vizate fenomene meteo de instabilitate atmosferică temporar accentuată. În intervalul
Aproape un milion de români care poartă numele Sfântului Gheorghe nu îşi vor mai serba anul acesta onomastica pe 23 aprilie, aşa cum se obişnuia până acum, ci pe 25
Lumina Sfântă de la Ierusalim, adusă sâmbătă seara în ţară de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, va ajunge şi în Ucraina, Republica Moldova şi
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 18 au fost rănite în urma unor atacuri cu rachete ruseşti sâmbătă, 23 aprilie, asupra oraşului-port Odesa, în sudul Ucrainei, oraş






