Ofiţerii Serviciului de Investigare Fraude au început urmărirea penală faţă de opt persoane, administratori ai unor firme acuzaţi de evaziune fiscală sau stopaj la sursă. De exemplu, un gălăţean de
Ofiţerii Serviciului de Investigare Fraude au început urmărirea penală faţă de opt persoane, administratori ai unor firme acuzaţi de evaziune fiscală sau stopaj la sursă. De exemplu, un gălăţean de
Penitenciarul Galaţi se află sub ancheta Autorităţii Naţionale pentru moartea unui deţinut de 36 de ani. Decesul lui Constantin Sandu a fost înregistrat la Unitatea de Primire Urgenţe pe 4
Trenurile, staţiile şi triajele de cale ferată din zona de competenţă au fost periate de poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi, care au realizat o acţiune ce a avut
Povestea bărbatului prins de poliţiştii comunitari după ce acesta s-a dat drept om al legii a fost mediatizată la vremea respectivă, iar acum Silviu Dobre a fost trimis în judecată
Primarul comunei Schela din judeţul Galaţi, Iacov Bărceanu (PSD), şi secretarul localităţii, Mihaela Giurgea, au fost condamnaţi pentru înşelăciune la 4 ani şi 6 luni şi, respectiv, 3 ani şi
Dosarul fostei şefe de la Protecţia Copilului, Marinela Dobrea, a primit un alt termen de judecată, ducându-se după vacanţa judecătorească, mai exact pe 7 septembrie. A fost din nou „lipsă
Gheorghe Racoviţă, un bărbat de 52 de ani din localitatea Aldeşti, comuna Bereşti Meria, s-a aruncat din ambulanţa care îl transporta de la dispensarul din Bereşti-Meria, unde ajunsese cu o
Stavarache Nanu, un muncitor în vârsta de 61 de ani angajat al Vega 93, a murit ieri strivit de câteva sute de kilograme de pământ prăbuşit în şanţul în care
Liderul Asociaţiei Pensionarilor din România 2007, Constantin Ciucă, ne-a făcut cunoscut că împreună cu bătrânii din Galaţi va ieşi în stradă şi joi, dar şi vineri pentru a-i determina pe
Conducerea societăţii Apă Canal continuă să ia măsuri drastice împotriva asociaţiilor de proprietari care nu şi-au achitat datoriile către societatea locală de furnizare a apei reci. Astfel, începând cu data