Povestea bărbatului prins de poliţiştii comunitari după ce acesta s-a dat drept om al legii a fost mediatizată la vremea respectivă, iar acum Silviu Dobre a fost trimis în judecată pentru faptul că şi-a arogat calităţi oficiale, ba chiar a pretins bani cu titlu de „amendă”. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, Silviu Dobre, în vârstă de 26 de ani, nu avea nicio slujbă şi trăia separat de soţia lui când i-a venit în cap trăsnaia cu „falsul poliţist aducător de bani”. Silviu a intrat într-o relaţie de concubinaj cu o tipă, căreia i-a ascuns şi că era însurat şi că nu avea niciun serviciu. A minţit-o pe aceasta că este pompier la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi, ca să fie mai convingător, pleca în fiecare zi de acasă. Numai că nu prea mai putea să justifice lipsa banilor. „El a decis să facă bani prezentându-se comercianţilor din Piaţa din Micro 17 din Galaţi drept poliţist, încasând amenzi fictive pe diferite contravenţii”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului Tribunalului.
A scanat formularele pentru amendă
Pe 27 ianuarie, Silviu Dobre a mers în Piaţa Agroalimentară din Micro 17, direct la una dintre comerciante. Din rechizitoriu reiese că avea la el o mapă în care se găseau formulare editate de el pe calculator şi intititulate „Ordin eliberat pentru vânzarea produselor din tutun” şi erau semnate „agent Anton p.j.g. Galaţi”. Când a ajuns la femeie i-a spus răspicat că ştie că pe lângă alimente vinde şi ţigări de contrabandă şi că o va amenda. La riposta vânzătoarei, omul i-a spus că a filmat-o. Când a văzut că aceasta nu vrea să cedeze, şi-a „sunat” şeful, spunându-i că nu se înţelege cu doamna. Până la urmă, ca să scape, femeia i-a zis că trebuie să meargă la toaletă. Pe 29 ianuarie, Silviu s-a reîntors „la locul faptei”. A mers la aceeaşi tarabă, la aceeaşi clientă, şi i-a dat două dispoziţii de plată, fiind vorba de amenzi în valoare de „1.000.000 de lei şi 1.500.000 de lei”. Un „vecin de tarabă” al femeii a chemat un poliţist comunitar care l-a luat la întrebări pe „omul legii”. I-a cerut legitimaţia, iar Silviu a declarat că este în maşină şi că merge să o ia, numai că în drum spre autoturism a rupt-o la fugă. Imobilizat de poliţiştii comunitari, omul a recunoscut că nu era poliţist.