O bătrână de 103 ani a fost prinsă de poliţişti la volanul unei maşini, fără permis şi fără asigurare. Femeia se numără, probabil, printre cei mai vârstnici infractori rutieri din
O bătrână de 103 ani a fost prinsă de poliţişti la volanul unei maşini, fără permis şi fără asigurare. Femeia se numără, probabil, printre cei mai vârstnici infractori rutieri din
În cei doi care s-au scurs de la depunerea cererii de aderare la Uniunea Europeană, Republica Moldova a făcut mulţi paşi hotărâţi pe această cale, iar eforturile sale au fost
Liderul încarcerat al opoziţiei din Rusia, Alexei Navalnîi a murit, a anunţat penitenciarul în care era închis disidentul rus, vineri. Într-un comunicat publicat pe site-ul său, Serviciul Penitenciar Federal al
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat o lege care legalizează consumul medical de canabis, potrivit unei baze de date parlamentare, a relatat joi Reuters.Peste 6 milioane de persoane, inclusiv pacienţi
Fermierii greci au planificat organizarea unui mare miting în Atena la începutul săptămânii viitoare, intensificând acţiunile după săptămâni de proteste din cauza creşterii costurilor energiei şi concurenţei din străinătate, au
Insula indoneziană Bali începe de miercuri să impună turiştilor o taxă de 150.000 de rupii (10 dolari sau 9 euro) pentru conservarea “Insulei Zeilor”, au anunţat autorităţile, informează AFP.Insula vulcanică
Papa Francisc i-a îndemnat pe catolici să renunţe la capriciile lumeşti şi să se concentreze asupra lucrurilor esenţiale, în contextul în care suveranul pontif a deschis perioada Postului Mare cu
Regele Charles al III-lea se simte ”extrem de bine”, a afirmat joi soţia suveranului britanic, regina Camilla, cu prilejul primului ei angajament public după ce monarhul în vârstă de 75
Rusia a atacat masiv capitala ucraineană cu rachete la primele ore ale dimineţii, în plină vizită a Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, care a fost
Regele Charles al Marii Britanii a fost diagnosticat cu o formă de cancer, a anunţat luni Palatul Buckingham într-un comunicat citat de Reuters.Regele Charles al III-lea are o “formă de






