George Stângă a ieşit public, pe data de 12 septembrie 2017, cu un comunicat important pentru gălăţeni cu titlul ”Preşedinte PNL Galaţi, George Stângă: PNL Galaţi dă startul audienţelor cu
George Stângă a ieşit public, pe data de 12 septembrie 2017, cu un comunicat important pentru gălăţeni cu titlul ”Preşedinte PNL Galaţi, George Stângă: PNL Galaţi dă startul audienţelor cu
Uniunea Europeana a adoptat, de curând, o directiva care prevede pedepse dure pentru furtul din banii europeni în cazul în care se depăşeşte un anumit plafon, dar şi pedepse mai
Tecuceanul Laurenţiu Chirvăsuţă, la sfârşitul lunii august 2017, a devenit vicepreşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS). Chirvăsuţă a fost senator PSD (2008 – 2012), iar în 2012 devine deputat
Un drum de viteză care să lege zona Galaţi – Brăila atât de autostrada A2, cât şi de Focşani ar putea fi cel mai facil şi realizabil proiect care ar
George Stângă, senator PNL şi preşedintele al organizaţiei judeţene peneliste, şi-a făcut bilanţul primei sesiuni parlamentare. Prin intermediul unui comunicat de presă, George Stângă, anunţă gălăţenii ca a fost unul
În calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, deputatul USR de Galaţi, Bogdan Rodeanu, a dezbătut şi discutat proiectul de lege ce vizează organizarea şi
Deputatul Victor Paul Dobre a declarat că doreşte să propună modificarea proiectului de lege privind noul Cod Administrativ în sensul depolitizării funcţiilor de prefect şi subprefect, dar şi a celor
Transportul în comun din Galaţi continuă să fie o problemă socială care generează ample discuţii şi nemulţumiri permanente din partea călătorilor. Pe perioada verii, temperaturile ridicate au determinat mulţi gălăţenii
În continuă campanie de imagine, preşedintele PNL Galaţi, George Stângă, este consecvent în a ataca, prin intermediul comunicatelor de presă, partidul aflat la putere. Zilele trecute, Stângă a numărat paşii
Până la finele acestei săptămâni, USR va depune două plângeri penale la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu






