În condiţiile în care în România bolile de memorie sunt slab diagnosticate, nu există un Plan Naţional de Prevenire a Bolilor de Memorie, medicii şi asistenţii nu sunt specializaţi în
În condiţiile în care în România bolile de memorie sunt slab diagnosticate, nu există un Plan Naţional de Prevenire a Bolilor de Memorie, medicii şi asistenţii nu sunt specializaţi în
Această variaţie a genei CYP2E1 este asociată cu reacţia organismului faţă de alcool. Pentru 20% dintre persoanele care prezintă această caracteristică genetică, câteva pahare de alcool sunt suficiente pentru ca
În lipsa unor noi măsuri suplimentare de prevenţie şi tratament, tuberculoza ar putea face în următorii 5 ani peste 10 milioane de victime, a avertizat parteneriatul “Opriţi tuberculoza”, cu ocazia
O echipă de cercetători de la Institutul naţional de sănătate şi cercetare medicală (Inserm), condusă de dr. Nicolae Ghinea, a anunţat descoperirea unui marcăr biologic unic la 11 tipuri de
Somnul de după-amiază are efecte pozitive doar dacă nu depăşeşte 20-30 de minute şi ajută la retrezirea atenţiei. În cazul în care depăşeşte intervalul de timp recomandat sau este menit
Auzim mereu spunându-se că este foarte bine şi foarte sănătos să mănânci un măr pe zi. în cale ce urmează vă vom prezenta care sunt beneficiile introducerii merelor în dietă.
În cazul manifestării unei crize cardiace, masajul cardiac este mai eficient, ca primă măsură de ajutor, dacă nu este folosit în asociere cu respiraţia gură la gură, conform unui studiu
La o femeie din 20 menopauza intervine înainte de 45 de ani (1% înainte de 40), iar fertilitatea scade cu 10 ani înaintea instalării acesteia. O femeie care intră la
Opt tipuri de papiloma virusuri (HPV) sunt responsabile de peste 90% din numărul cancerelor de col uterin diagnosticate în lume, conform unui vast studiu asupra genotipurilor HPV, conform publicaţiei online
Românii sunt mari consumatori de vitamina C. În 2009, conaţionalii au înghiţit 4,2 milioane de cutii din amintita vitamină. Pentru aceste medicamente, românii au plătit peste 23 de milioane de