În ultimii ani, s-au făcut progrese remarcabile în cancer, care a devenit o boală tratabilă şi de multe ori curabilă, a afirmat, într-o conferinţă de presă, şeful Clinicii de chirurgie
În ultimii ani, s-au făcut progrese remarcabile în cancer, care a devenit o boală tratabilă şi de multe ori curabilă, a afirmat, într-o conferinţă de presă, şeful Clinicii de chirurgie
Mai multe investigaţii medicale care vizează medicina dentară, asistenţa medicală ambulatorie clinică, dar şi asistenţa medicală spitalicească şi acupunctura vor fi introduse prin noul contract-cadru care va intra în vigoare
Pacienţii vor avea acces mai repede la tratamentele oncologice scumpe în urma desfiinţării comisiilor de specialitate de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a afirmat dr. Adina Croitoru,
Noi antibiotice trebuie să fie dezvoltate de urgenţă pentru a combate 12 familii de bacterii, din cauza riscurilor pe care le reprezintă rezistenţa lor la tratamentele actuale, a declarat Organizaţia
Nanotehnologia permite încălzirea rapidă a ţesuturilor conservate prin criogenie, fără a le deteriora, o dezvoltare tehnică ce ar putea fi utilizată la un moment dat pentru a conserva în mod
Pacienţii români pot participa la primul studiu internaţional adresat persoanelor care au cancer la ficat, în urma aderării Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice (APAH-RO) la un parteneriat global, format din
Un număr de 51 de medicamente scumpe, care anterior acestei date se acordau cu viza comisiilor de experţi ale CNAS, vor putea fi prescrise de miercuri direct asiguraţilor, după completarea
Cinci molecule pentru boli rare se vor afla în studii clinice în perioada următoare, a anunţat preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM), Nicolae Fotin.“Începând cu 2016, Agenţia
Persoanele care locuiesc în cartiere în care trăiesc multe păsări, arbuşti şi copaci au un risc mai mic de a suferi de depresie, anxietate şi stres, potrivit unui studiu efectuat
Doi cercetători, din Statele Unite ale Americii şi Germania, susţin că au găsit o cale mai eficientă prin care pot fi identificate indiciile ce pot arăta dacă un adolescent prezintă






