Ministerul Sănătăţii a anunţat că vaccinarea anti-COVID se va face doar în cabinetele medicilor de familie, începând cu 1 iulie 2022, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Măsura a fost adoptată într-o
Ministerul Sănătăţii a anunţat că vaccinarea anti-COVID se va face doar în cabinetele medicilor de familie, începând cu 1 iulie 2022, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Măsura a fost adoptată într-o
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) analizează mai multe cazuri grave de hepatită cu origine necunoscută la copii. Cel puţin 169 de cazuri de hepatită acută cu origine necunoscută, la copii
Europarlamentarul social democrat Victor Negrescu a solicitat sprijinul Comisiei Europene pentru suspendarea sau modificarea contractelor pentru achiziţia de vaccinuri realizate de către fostul guvern, în contextul în care dozele nu
Ar putea părea ciudat în timpul unei pandemii care a ucis milioane de persoane şi a bulversat întreaga lume, dar un anumit tip de virus, bacteriofagul, ar putea salva la
Peste o treime dintre medicii generalişti, sau medici de familie, din Marea Britanie intenţionează să renunţe la locul lor de muncă în următorii cinci ani, conform unui studiu recent. În
Cei 2.000 de specialişti angajaţi în perioada stării de alertă declarată în contextul pandemiei COVID-19 în direcţiile de sănătate publică şi în serviciile de ambulanţă vor putea fi menţinuţi în
Absolvent al Universității din Istanbul, Facultatea de Medicină Cerrahpașa din Istanbul, Murat Gulseven, doctor în medicină, s-a stabilit în România acum trei ani. La scurt timp, a început să practice
De Ziua Mondială a Sănătăţii, Federaţia „Solidaritatea Sanitară” (FSSR) anunţă demararea campaniei „Cum ar trebui să arate un sistem sanitar mai bun pentru profesioniştii din sănătate?”. Această campanie adună chipurile
Cu două săptămâni înainte de Paşti, câteva zeci de cazuri de salmonella au fost descoperite în Europa, suspiciunile îndreptându-se spre produsele de ciocolată Kinder produse în Belgia şi retrase de
Pachetul de bază în asistenţa medicală primară a fost dezvoltat prin introducerea de servicii diagnostice şi terapeutice care pot fi acordate de către medicii de familie, printre care intervenţii de






