La cea de-a treia ediţie a turneului internaţional Braşov Junior Cup, programat în perioada 10 -14 august, Galaţiul va fi reprezentat şi la categoriile mici de vârstă. Astfel, la categoria
La cea de-a treia ediţie a turneului internaţional Braşov Junior Cup, programat în perioada 10 -14 august, Galaţiul va fi reprezentat şi la categoriile mici de vârstă. Astfel, la categoria
În perioada 9-14 august în oraşul de la poalele Tâmpei va avea loc cea de-a treia ediţie a „Braşov Junior Cup”, un puternic turneu internaţional rezervat copiilor între 8-16. Conform
Echipele care activează în eşalonul trei şi-au finalizat pregătirile. Oţelul II şi-a încheiat cantonamentul de la Câmpulung Moldovenesc dar a susţinut şi un amical cu Rapid CFR Suceava, care s-a
Sala Sporturilor din Bacău a găzduit la sfârşitul săptămânii trecute Cupa Municipiului Bacău la handbal feminin. La ediţia inaugurală au participat patru formaţii: HC Oţelul Galaţi, CSM Bacău 2010, Corona
Sâmbătă dimineaţă, pe stadionul „Dunărea” s-a disputat partida amicală dintre FCM Dunărea Galaţi şi FCM Bacău, revanşa duelului de săptămâna trecută din oraşul lui Bacovia. În ciuda caniculei, cele două
Cu o lună înaintea startului noului sezon din Liga Naţională, handbalistele de la HC Oţelul au trecut în etapa finală a pregătirii, cea a jocurilor amicale. Sala sporturilor din Bacău
Seria amicalelor a continuat pentru FCM Dunărea. Miercuri seară, dunărenii au jucat la Buzău, cu o colegă de serie, Gloria. Cu o atitudine mult schimbată în bine faţă de jocul
Chiar dacă pornea ca favorită, Oţelul a evoluat dezamăgitor în partida de marţi seară cu Concordia. În primele 45 de minute, angrenajul campioanei a scârţâit din toate rotiţele, oaspeţii s-au
Cu două săptămâni înainte de startul campionatului, cele două echipe gălăţene care activează în Liga a III-a, Politehnica şi Oţelul II, lucrează de zor la omogenizare. Trupa pregătită de Damian
Fotbalul românesc se cam zbate în anonimat în ultima perioadă. Ultimul eşec a fost înregistrat de Naţionala Under 19, care s-a clasat pe ultimul loc la Campionatul European ce s-a






