29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Bolnavii din Spitalul Judeţean Galaţi binecuvântaţi de Sfântul Ierarh Nectarie (FOTO)
Bolnavii din Spitalul Judeţean Galaţi binecuvântaţi de Sfântul Ierarh Nectarie (FOTO)

În cadrul programelor pastoral-misionare şi social filantropice dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al oraşului Galaţi şi al întregii Românii, în această lună în Eparhia Dunării de Jos se înscrie şi cinstirea Sfântului Ierarh Nectarie, sărbătorit în fiecare an de Biserica Ortodoxă la data de 9 noiembrie.
"Evenimentele din această zi au debutat în Capela Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei”, care îl are ca ocrotitor şi pe Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, prin săvârşirea în ajunul sărbătorii a Vecerniei unită cu Litia şi a continuat în ziua hramului cu oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi profesori, în prezenţa întregului corp didactic şi a elevilor.
Pentru a spori evlavia tinerilor seminarişti, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Casian a fost adusă în procesiune icoana cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, aflate în patrimoniul sacru al Reşedinţei Arhiepiscopale.
În cadrul slujbei au fost rostite rugăciuni speciale pentru bolnavi şi pentru cei aflaţi în suferinţă, iar la momentul liturgic rânduit, mulţi dintre copiii prezenţi la slujbă au fost împărtăşiţi cu Sfintle Taine.
Pe tot parcursul slujbei, elevii seminarişti de la clasele primare, gimnaziale şi liceale au venit în capela şcolii pentru a se închina la icoana ce adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Nectarie.
La final, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru ctitorii, profesorii şi elevii seminarişti trecuţi la Domnul.
Procesiunea cu sfintele moaşte a continuat şi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Ap. Andrei” din municipiul Galaţi, care îl are ca ocrotitor pe Apostolul românilor.
Aici, în capela din curtea instituţiei medicale, un sobor de preoţi slujitori în Administraţia eparhială şi în instituţiile sociale ale Bisericii a săvârşit Sfânta Liturghie şi Taina Sfântului Maslu.
Lucrarea Bisericii prin preoţi a chemat la rugăciune, în jurul sfintelor moaşte, o mulţime de credincioşi bolnavi, internaţi în această instituţie medicală, dar şi din afara ei, precum şi cadre medicale.
La final, după ce credincioşii s-au închinat cu evlavie la sfintele moaşte şi au fost unşi cu untdelemn sfinţit, preoţii, purtând pe braţe icoana cu sfintele moaşte, au vizitat bolnavii din spital la paturile lor, aducându-le alinare în suferinţă şi oferindu-le câte o carte de rugăciune şi câte o iconiţă cu chipul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul", a informat, miercuri, Arhiepiscopia.

VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos!


Articole înrudite