19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
ÎPS Casian, 32 de ani de slujire arhierească
ÎPS Casian, 32 de ani de slujire arhierească

S-au împlinit 32 de ani de când Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a fost hirotonit arhiereu. Astfel, vineri, 18 februarie 2022, ierarhul Dunării de Jos a participat la Sfânta Liturghie şi a săvârşit Taina Sfântului Maslu în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi. Cu acest prilej, au fost rostite rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu în cele peste trei decenii de slujire a Bisericii în treapta de arhiereu a Părintelui Arhiepiscop Casian, precum şi pentru clerul şi credincioşii din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Totodată a fost săvârşit şi un trisaghion pentru înaintaşii în scaunul Dunării de Jos ai Înaltpreasfinţiei Sale.

În şedinţa din 12 februarie 1990, în urma cercetării canonice, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe arhimandritul Casian Crăciun în postul de Arhiereu-vicar al Episcopiei Dunării de Jos, cu titlul de "Gălăţeanul". Slujba de ipopsifiere a arhimandritului Casian a fost săvârşită în seara zilei de 17 februarie 1990, în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Galaţi, de către episcopul-vicar Lucian Tomitanul şi arhiereul-vicar Gherasim Vrânceanul, în prezenţa Arhiepiscopului Antim Nica al Tomisului şi Dunării de Jos. La 18 februarie 1990, Preacuviosul părinte Casian a fost hirotonit arhiereu în biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Galaţi, în timpul Sfintei Liturghii săvârşite de cei trei ierarhi amintiţi.

În anul 1994, după trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire arhiepiscop Antim, Arhiereul-vicar Casian Gălăţeanul a fost ales de Colegiul Electoral Bisericesc Episcop titular al Eparhiei Dunării de Jos. În anul 2009, Episcopia Dunării de Jos a fost ridicată la rang de arhiepiscopie, iar Preasfinţitul Părinte Casian a primit titlul de Arhiepiscop, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos, care transmite următoarele: "La ceas aniversar, clerul şi credincioşii Eparhiei Dunării de Jos urează Înaltpreasfinţiei Sale multă sănătate, păstorire îndelungată şi putere de la Bunul Dumnezeu pentru împlinirea acestei înaltei chemări slujitoare".


Articole înrudite