Sediul Arhivelor Naţionale din Galaţi, reabilitat cu fonduri europene

Ioana TanaseComunitate24 februarie 2026

Sediul Serviciului Judeţean Galaţi al Arhivelor Naţionale va fi reabilitat printr-un proiect finanţat din fonduri europene, în valoare totală de peste 43,2 milioane lei. Proiectul, implementat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, vizează creşterea eficienţei energetice, consolidarea seismică şi modernizarea clădirii. Lucrările se vor derula în perioada decembrie 2025 – iulie 2029.

Printre obiectivele proiectului se numără creşterea rezistenţei şi stabilităţii clădirii SJAN Galaţi de la clasa de risc seismic III la IV prin efectuarea de lucrări de consolidare structurală, scăderea consumului anual de energie primara a sediului SJAN Galaţi cu 81%, respectiv renovarea energetică a clădirii cu o suprafaţă desfăşurată de 2332 mp, prin efectuarea de lucrări de eficientizare energetică, dar mai ales îmbunătăţirea condiţiilor de păstrare şi conservare a documentelor şi creşterea confortului pentru personal si vizitatori.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp