18 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Şotronul integrităţii” jucat de Ziua Poliţiei la Galaţi (FOTO)
„Şotronul integrităţii” jucat de Ziua Poliţiei la Galaţi (FOTO)

În data de 24 martie 2023, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi a marcat Ziua Poliţiei Române prin organizarea unui eveniment din seria „Zilelor porţilor deschise”, ocazie cu care ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi au desfăşurat o activitate de educaţie pentru promovarea integrităţii în rândul persoanelor prezente la eveniment.
Pe parcursul zilei, mai multe servicii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi şi structuri ale Ministerului Afacerilor Interne le-au prezentat cetăţenilor, materiale, echipamente, autospeciale şi tehnică folosită în activitatea zilnică.
Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi a organizat un stand de prezentare a Direcţiei Generale Anticorupţie, ocazie cu care au fost oferite participanţilor materiale de informare şi prevenire a corupţiei, au fost prezentate atribuţiile şi competenţa instituţiei şi a fost promovată linia Call center anticorupţie 0800.806.806, ca modalitate gratuită la care pot fi sesizate faptele de corupţie în care sunt implicaţi funcţionarii Ministerului Afacerilor Interne.
Cei mici, dar şi cei mai mari participanţi la eveniment au jucat „Şotronul integrităţii”. Ofiţerii anticorupţie le-au explicat acestora că jocul reprezintă un mod distractiv de a dezvolta aptitudini sociale şi competenţe şi că, la fel cum trebuie respectate regulile jocurilor de divertisment, în aceeaşi măsură, în calitate de cetăţeni, avem o serie de obligaţii menite să participe la clădirea unei societăţi caracterizată de asumare şi responsabilitate.
"Cu această ocazie, reamintim tuturor persoanelor care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie în care sunt implicaţi angajaţii M.A.I., că pot face acest lucru şi la numărul de telefon/fax al Serviciului Judeţean Anticorupţie Galaţi - 0236/453997, la sediul serviciului din municipiul Galaţi, str. Crizantemelor nr. 10 (în incinta Secţiei 2 Poliţie Galaţi) şi prin e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.", transmit ofiţerii anticorupţie gălăţeni.

Galerie de imagini disponibilă mai jos!


Articole înrudite