06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Persoanele fizice care au certificat de producător agricol îşi pot comercializa legumele sau fructele în Piaţa din Micro 20 fără să mai plătească nicio taxă pentru folosirea tarabei sau locurilor specializat amenajate pentru vânzarea produselor.
„S-a luat decizia ca această facilitate să fie acordată producătorilor agricoli din cursul lunii iulie, şi aici este vorba de Piaţa din Micro 20, unde am amenajat şi un parasolar. Producătorii agricoli îşi vor putea vinde produsele fără să plătească nicio taxă către Administraţia Pieţelor Agroalimentare Galaţi până la sfârşitul acestui an. De asemenea, tot pentru a veni în sprijinul celor care doresc să vândă produse agricole, s-a decis reducerea la jumătate a taxei percepute pentru închirierea tarabelor în cazul Pieţei din Micro 20 şi a pieţei din spatele Romartei Vechi, şi aici mă refer la asociaţiile familiale sau societăţile comerciale”, ne-a declarat directorul general al Administraţiei Pieţelor Agroalimentare Galaţi, Eugen Zaharia. Acesta ne-a mai spus că anul acesta roşiile şi cartofii ar putea să fie comercializate în cantităţi mai mici din cauza secetei, care a afectat producţia.
Din cauza secetei şi a faptului că nu s-a irigat, 70% din recolta internă de cartofi este compromisă”, ne-a mai declarat Eugen Zaharia.

Articole înrudite