
Economia României a intrat tehnic în recesiune, după două trimestre consecutive de scădere a Produsului Intern Brut (PIB). Adrian Codirlaşu, preşedintele Asociaţiei CFA România, avertizează că situaţia economică rămâne complicată şi că ieşirea din acest context va fi dificilă.
„Economia nu merge bine. Nu va merge bine anul acesta, poate nici anii următori. Va fi greu de ieşit din această situaţie”, a declarat acesta pentru Digi24.ro, comentând datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit INS, PIB-ul din trimestrul IV al anului 2025 a fost mai mic cu 1,9% faţă de trimestrul III. În trimestrul anterior, economia înregistrase deja o scădere de 0,2% comparativ cu trimestrul II, ceea ce îndeplineşte criteriile pentru recesiune tehnică.
„Scăderea de 1,9% este partea îngrijorătoare. Practic, acum îndeplinim tehnic condiţiile definiţiei de recesiune, deşi suntem la limită”, a explicat Codirlaşu.
Pe ansamblul anului 2025, economia a rămas totuşi uşor pe plus, cu o creştere de aproximativ 0,6%, ceea ce arată că recesiunea tehnică nu înseamnă automat o contracţie anuală severă.
Ce înseamnă recesiunea tehnică
Recesiunea tehnică este o definiţie statistică folosită atunci când PIB-ul scade două trimestre la rând. Nu indică neapărat o criză economică profundă, ci mai degrabă o perioadă de încetinire sau contracţie temporară.
Economiştii subliniază că economiile funcţionează în cicluri, alternând perioadele de creştere cu cele de stagnare sau scădere. Diferenţa faţă de o recesiune severă constă în amploarea şi durata declinului. În cazul unei recesiuni profunde apar de obicei creşteri mari ale şomajului, prăbuşirea investiţiilor şi dificultăţi extinse în economie.
În prezent, România nu prezintă încă astfel de semnale extreme.
Consumul, motorul care s-a oprit
Adrian Codirlaşu consideră că principalul factor care a dus la contracţia economică este reducerea consumului, după ani în care acesta a susţinut creşterea.
„Am avut inflaţie de aproximativ 10%, iar creşterile salariale au fost de doar 5%. Puterea de cumpărare a scăzut semnificativ şi n-avea cum să nu se vadă în consum”, a spus el.
În aceste condiţii, consumul nu va mai putea susţine economia în perioada următoare. O eventuală revenire ar putea veni din investiţii şi din fondurile europene, însă doar dacă reformele necesare vor fi implementate pentru accesarea acestora.
Deficitul bugetar şi riscul de stagflaţie
Codirlaşu leagă situaţia actuală de deficitul bugetar ridicat, corectat prin majorări de taxe şi inflaţie, măsuri care au afectat puterea de cumpărare şi economia privată.
„Reducerea deficitului ar trebui făcută prin reducerea cheltuielilor publice, nu prin creşterea taxelor. Nu ai cum să porneşti economia luând bani din economia privată”, a subliniat el.
De asemenea, economistul avertizează că România riscă să intre într-o perioadă de stagflaţie — combinaţia dintre stagnare economică şi inflaţie ridicată — una dintre cele mai dificile situaţii pentru orice economie. (sursa digi24.ro)
Articole similare: E oficial: România a intrat în recesiune tehnică