Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Căpitanu Mitică, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă. Potrivit comunicatului DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în perioada ianuarie – 23 iunie 2010, inculpatul a solicitat suma 30.000 euro de la un denunţător atât direct, cât şi prin intermediar, denunţător în cauză, pentru a o înmâna unei rude influente din cadrul Ministerului Justiţiei, promiţând că acesta din urmă îşi va exercita influenţa asupra judecătorilor din cadrul Tribunalului Galaţi pentru a-i determina să dispună punerea în libertate a denunţătorului. Denunţătorul este în stare de arest preventiv, fiind inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Galaţi.