Un clasic încă în viaţă ne spunea - pe vremea când era ministru al Transporturilor sau primar general... nu mai ştiu exact - că „iarna nu-i ca vara”, de parcă noi eram o turmă de tâmpiţei şi nu ne ducea capul să facem diferenţa. Oricât l-aş antipatiza pe nenea ăsta, trebuie să recunosc faptul că avea dreptate să ne trateze pe noi, muritorii de rând, ca pe nişte proşti care stăm cu ochii beliţi la el când vorbeşte şi cu gurile căscate a admiraţie, sorbindu-i înţelepciunea. Spun asta pentru că, iată, trecut-au anii de atunci şi pe noi tot ne mai uimeşte faptul că iarna are capriciile ei şi ne mirăm, ne ofuscăm şi ne isterizăm ca proştii.
Din cauză de socri aflaţi la mare depărtare, singuri, bolnavi şi neputincioşi, m-am învăţat să stau cu ochii pe prognoza meteo, fie vară, fie iarnă. Mă uit pe aplicaţiile de pe telefon şi tabletă încă de la prima oră, să văd dacă s-a schimbat ceva în zona lor de cu o seară în urmă, când mă informasem să văd cum urma să fie vremea a doua zi, să le spun pentru că să se pregătescă. Parcă lucrez la ANM! Aşa se face că am aflat din timp că se strică vremea urât de tot. Am învins scepticismul familiei, care nu credea să mai vadă zăpadă şi nu voia să accepte nici în ruptul capului că se va lăsa cu viscol şi ger cumplit. În fine... am reuşit să-l conving pe fiul meu să pornească spre casă mai devreme decât prognozase şi să aleagă o rută mai scurtă, aşa că a ajuns în ţară la timp ca să prindă şi câteva zile mai frumoase, înainte de a se culcuşi în căldura apartamentului pentru a face mai suportabilă trecerea la clima din România. Soacra, fiind bolnavă, e „parcată” bine-mersi la un spital şi îşi tratează astmul cu aerosoli. Socrul, în schimb, pe care l-a lăsat vederea, s-a încăpăţânat să rămână la casa lui, dând peste cap toată familia, care face cu rândul ca să-l ştie în siguranţă. Program de cazarmă, ce mai... Dar se cheamă că ne-am pregătit, nu am lăsat ANM-ul să ne toace la cap degeaba. Se pare, însă, că mulţi conaţionali au făcut urechea toacă şi au făcut cum i-a dus capul. Aşa s-a ajuns ca mii de poliţişti, jandarmi, militari, pompieri, paramedici etc. să-şi pună sănătatea şi viaţa în pericol pentru a-i salva pe nişte inconştienţi.
Cum, frate, să pleci la drum lung, în plin cod de vreme rea, având în maşină copii mici, fără bani să-ţi mai faci un plin de carburant, să cumperi mâncare şi să te cazezi undeva dacă se închid drumurile? Cum naiba să te ştii gravidă în ultima lună şi să refuzi internarea (de trei ori!) pentru ca apoi să naşti în şenilată? Ce fel de oameni sunt ăştia? Au ceva în tărtăcuţă sau bate vântul?
Dacă autorităţile ar fi decis să închidă şcolile, autostrăzile şi drumurile naţionale din zonele cu avertizare meteo înainte de a se porni urgia, nimeni nu ar fi avut de suferit. Am fi vorbit doar de intervenţii la cazuri medicale urgente şi operaţiuni de deszăpezire. Aaaa... Am mai fi vorbit şi despre isterici care încearcă să forţeze blocajul, pentru că ei au treabă şi drumul nu li se pare prea înzăpezit. Aşa cum s-a întâmplat pe digul Galaţi-Brăila, unde se lucra la deszăpezire şi apoi se pornea în coloană, controlat, cu utilaje în faţă. Ce mai isterie! Ce mai jale! Că de ce să stea ei să aştepte să se mai strângă maşini?! Vedeau ei, şoferii lui Peşte, că drumul e curăţat. Vedeau vreo 50 de metri din el...
Cum, măi oameni buni, să-ţi pui viaţa în pericol ca prostul? Pe a ta şi pe a altora... Nu e nimeni vinovat de prostia ta, ca să-l obligi să îngheţe în zăpadă încercând să te salveze!
Acum, că mi-am vărsat şi eu oful, închei prin a spune că cei care au lucrat la deszăpezire şi salvatorii merită să le mulţumim pe toate căile iar cei care i-au înjurat şi i-au bălăcărit în faţa microfoanelor şi pe reţelele de socializare ar trebui să-şi ceră scuze. N-o s-o facă... pentru că atât îi duce pe ei capul...
